procedura civila

1 " Page



Dreptul procesual civil

Orice persoana implicata intr-un diferend, pentru solutionarea acestuia poate sa apeleze in primul rand la modalitati nejurisdictionale de rezolvare, astfel, poate sa apeleze la tranzactie, mediere, conciliere.
Procesul civil reprezinta un mijloc de aparare atat pentru reclamant al carui drept se consolideaza prin admiterea definitiva a cererii sale cat si pentru parat caruia I se ofera posibilitatea sa se opuna pretentiilor adversarului sau.
Procedura civila reprezinta un asamblu de formalitati impuse unei jurisdictii pentru a transa problema juridica ce i-a fost dedusa. Procedura civila care contine reguli atat de judecata cat si de executare silita reprezinta doar o parte a dreptului procesual civil alaturi de jurisdictie si de teoria actiunii civile.

Caracterele dreptului procesual civil
Caracter sanctionator. Intrucat conduce la solutionarea diferendelor, dreptul procesual civil garanteaza eficacitatea si respectarea normelor de drept material.
Caracterul reglementar. Normele dreptului procesual civil sunt inscrise in Constitutie, in Codul de Procedura Civila si in legi speciale.
Caracter formalist. Formalismul dreptului procesual civil consta in aceea ca actele de procedura sunt supuse unor conditii de forma si trebuie sa respecte anumite termene.
Caracter de drept comun. Potrivit art. 2 CPC, dispozitiile acestui cod constituie procedura de drept comun in materie civila si se aplica si in alte materii in masura in care legile care le reglementeaza nu cuprind dispozitii contrare. Desi CPC este de aplicatie generala, nu trebuie omise prevederile art. 3 si 4 din CPC care impun aplicarea prioritara a tratatelor internationale privind drepturile omului respectiv aplicarea prioritara a dreptului UE.

Normele dreptului procesual civil
Normele pot fi clasificate in functie de 3 criterii:
I. Clasificarea in functie de obiect:
- norme de organizare judiciara;
- norme de competenta;
- norme de procedura propriu zisa.
Normele de organizare judiciara au ca obiect determinarea instantelor judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea, statutul judecatorilor si procurorilor in legatura cu care se analizeaza drepturile si indatoririle acestora, incompatibilitatile si interdictiile, compunerea (nr de judecatori) si constituirea (participarea la judecata alaturi de grefier, procuror sau magistrat asistent, asistenti judiciari) completelor de judecata.
Normele de organizare judiciara sunt inscrise in L. 303/2004 privind statutul judecatorului si procurorului, L. 304/2004 privind organizarea judiciara, Regulamentul de organizare interioara al instantelor judecatoresti si in CPC in art. 41-54 (reglementeaza incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea judecatorilor, procurorilor, magistratilor asistenti, asistentilor judiciar, grefieri).
Normele de competenta. Acestea au ca obiect delimitarea atributiilor instantelor judecatoresti de atributiile recunoscute altor organe de jurisdictie (competenta generala, repartizarea pricinilor intre instante de grad diferit – competenta materiala sau repartizarea pricinilor intre instante de acelasi grad – competenta teritoriala).
Sediul principal al normelor de competenta se regaseste in CPC in Cartea I Titlul 3 dar si in legi speciale.
Normele de procedura propriu zise reglementeaza modul de judecata a actiunilor civile si modul de punere in executare a titlurilor executorii. Sediul materiei se regaseste in CPC.
La randul lor, normele de procedura propriu zisa se impart in 3 categorii:
norme de procedura contencioasa care au ca obiect modul de solutionare a unei cereri atunci cand dreptul partii este incalcat ori contestat;
norme de procedura necontencioasa care stabilesc regulile de urmat pentru rezolvarea unei cereri atunci cand nu se invoca incalcarea sau nesocotirea unui drept;
norme de executare silita care au ca obiect regulile de urmat pentru aducerea la indeplinire a drepturilor constatate printr-un titlu executoriu atunci cand debitorul nu isi executa de buna voie obligatia.
Importanta acestei prime clasificari (dupa obiect). Clasificarea prezinta importanta atunci cand se pune problema solutionarii conflictului in timp a normelor.
Astfel, normele de organizare judiciara sunt de imediata aplicare, art. 25 alin. 3 din CPC prevazand ca daca instanta investita cu solutionarea unei cereri este desfiintata, dosarele se vor trimite din oficiu instantei competente protrivit legii noi. Tot in acest sens, daca prin legea noua se modifica compunerea sau constituirea completului de judecata procesele in curs vor fi solutionate in noua alcatuire.
Normele de competenta. In ceea ce priveste aplicarea in timp a normelor de competenta, legea veche supravetuieste, potrivit art. 25 alin. 2. Legea veche de competenta in vigoare la data investirii primei instante va fi avuta in vedere si de instanta de control judiciar indiferent ca judeca in apel sau in recurs.
Este posibil totusi ca legea noua de competenta sa fie de imediata aplicare. Se intampla acest lucru in ipoteza desfiintarii instantei intrucat in acest caz, dosarele se vor trimite instantei competente potrivit noii legi.
Normele de procedura propriu zisa. In privinta proceselor noi, adica a proceselor nascute dupa intrarea in vigoare a legii noi, aplicarea in timp a noii legi de procedura este guvernata de 2 principii: principiul neretroactivitatii legii si principiul aplicarii imediata a legii noi.
In privinta proceselor in curs de judecata, normele de procedura nu mai sunt de imediata aplicare pentru ca nu sunt incidente si proceselor aflate in curs la data intrarii lor in vigoare (art. 25 alin. 1 CPC).
Modificarea normelor de procedura in cursul desfasurarii judecatii nu are niciun efect asupra proceselor deja incepute astfel ca legea veche de procedura ultraactiveaza adica supravietuieste pana la solutionarea definitiva a litigiilor pornite sub imperiul ei.
Legea veche de procedura utraactiveaza si in cazul in care instanta este investita ca efect al desfiintarii unei alte instante.
Cat priveste mijloacele de proba CPC face aplicarea legii tempus regit actum conform art. 26 din cod. Astfel, instanta apreciaza admisibilitatea si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale conform legii in vigoare la data producerii sau savarsirii faptelor juridice de dovedit.
In privinta probelor tehnice (expertiza, cercetarea la fata locului, interogatoriul) se fac dupa legea in vigoare la momentul la care instanta se pronunta asupra admisibilitatii lor.
Din punct de vedere al administrarii lor, aceasta se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor. O situatie particulara o reprezinta actele juridice, astfel in cazul in care o anumita forma este ceruta de legea in vigoare la momentul incheierii actului pentru validitatea acestuia si nu este respectata, actul respectiv va fi lovit de nulitate iar sactiunea nu poate sa fie acoperita cu motivarea ca legea noua nu mai impune cerinta privitoare la forma respectiva, dupa cum, daca la momentul intocmirii actului legea nu impunea o anumita forma, actul nu va fi anulat pentru ca legea noua de la data judecatii impune o anumita forma pe care partile nu puteau sa o prevada la data incheierii actului.
Cand formalitatea este ceruta doar pentru dovedirea actului juridic, nu se poate distinge dupa cum legea noua mareste ori restrange posibilitatile de proba. Astfel, chiar daca legea in vigoare la momentul judecatii nu mai prevede cerinta de forma si permite noi mijloace de proba nu se va aplica aceasta intrucat partile de buna credinta si-au preconstituit proba potrivit cu ceea ce le-a permis legea la data perfectarii operatiunii juridice. Daca legea noua ingreuneaza dovada se va aplica legea veche in vigoare la momentul intocmirii actului.
Hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Executarea silita se face dupa legea in vigoare la data efectuarii ei chiar daca titlul executoriu a fost obtinut potrivit legii anterioare.
II. Clasificarea in functie de intinderea campului de aplicare. Normele de procedura se impart in generale si speciale.
Normele generale sunt cele care se plica in toate cazurile si in orice materie, daca legea nu prevede in mod express altfel. Ele se regasesc in principal in CPC.
Normele speciale sunt acelea care se aplica numai intr-o anumita materie express stabilita de lege. Acestea deroga de la normele generale si sunt de stricta interpretare si aplicare, ele neputand fi extinse prin analogie.
Norme speciale cuprinde si CPC, de exemplu potrivit art. 135, instanta competenta sa judece conflictul va hotari in camera de consiliu fara citarea partilor pintr-o hotarare definitiva. Textul deroga de la dreptul comun sub 2 aspecte: in primul rand, deroga de la art. 14 alin. 1 care stabileste cu valoare de principiu ca instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, in al doilea rand deroga de la art. 17 conform caruia sedintele de judecata sunt publice inafara de cazurile prevazute de lege.
Potrivit art. 144 alin. 2, hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si este definitiva. Textul contine norme derogatorii de la dreptul comun in sensul ca hotararile judecatoresti se motiveaza asa cum prevede art 425 alin. 1 lit. b CPC.
Alte norme speciale cuprinse in CPC regasim in Cartea a 6a intitulata proceduri speciale care reglementeaza modul de solutionare a unor princini in procedura divortului, punerii sub interdictie, declararii judecatoresti a mortii, partajul judiciar etc.
Importanta acestei clasificari. Aceasta clasificarea prezinta importanta atunci cand norme de ambele categorii, generale si speciale, coexista si se aplica in acelasi timp intr-o anumita materie, astfel apare un conflict intre norma generala si norma speciala iar pentru solutionarea lui s-au conturat urmatoarele reguli:
a. norma speciala se aplica cu prioritate fata de norma generala,
b. norma generala poate sa modifice norma speciala numai in mod express,
c. in masura in care norma speciala tace, nu pevede, ea se completeaza cu norma generala; aceasta regula nu are aplicabilitate si invers, prin urmare norma generala nu se completeaza cu norma speciala.

III. In functie de conduita prescrisa:
norme imperative
norme dispozitive
Normele imperative sunt cele care impun partilor sau instantei o anumita actiune sau inactiune si nu ingaduie sa se deroge de la ele.
Normele dispozitive suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient de clar exprimata a partilor in actele lor juridice si protejeaza pretentiile unei parti ingaduind sa se deroge de la continutul lor.
Pentru calificarea unei norme ca fiind imperativa sau dispozitiva, poate fi utilizat criteriul expresiei folosite de legiuitor. Astfel, in aplicarea acestui criteriu, norma este imperativa atunci cand CPC contine urmatoarele expresii: instanta nu poate hotari, cererea de chemare in judecata este nula, necompetenta este de ordine publica, instanta este obligata, trebuie sa cuprinda, trebuie, nu pot etc.
Norma este dispozitiva atunci cand sunt folosite expresii: cu acordul partilor, partile pot sa exercite drepturile, partile pot conveni, paratul poate, partile sunt de acord etc.
Nu in toate cazurile acest criteriu este suficient pt calificarea unei norme si de aceea se apeleaza la un al doilea criteriu, respectiv acela al finalitatii textelor. Folosirea acestui criteriu conduce la concluzia ca au caracter imperativ acele norme care in finalitatea lor depasesc interesul personal al partilor si urmaresc asigurarea distribuirii procesului, dimpotriva au caracter dispozitiv normele care ocrotesc interesul partilor.
Reguli de interpretare din punct de vedere al finalitatii. Normele de organizare judiciara au caracter imperativ pentru ca aspectele pe care le reglementeaza nu pot sa fie lasate la aprecierea partilor, nu este cu putinta ca partile sa decida asupra compunerii completului de judecata, partile nu pot hotari sa faca parte din complet un judecator incompatibil pentru motivele prevazute la art. 41. Din interpretarea per a contrario a art. 45, inseamna ca norma care reglementeaza incompatibilitatea pentru motivele prevazute la art. 42 este dispozitiva.
Prin exceptie de la caracterul imperativ al normelor de organizare judiciara, normele care reglementeaza recuzarea au caracter dispozitiv (art. 44 alin. 1).
Normele de competenta sunt de ordine publica, cele de competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, in schimb competenta teritoriala neexclusiva este reglementata prin norme dispozitive (art. 129 alin 2, 3).
Normele de procedura propriu zisa au caracter imperativ atunci cand determina ordinea fireasca a judecatii potrivit etapelor si fazelor pe care le parcurge procesul civil sau atunci cand stabilesc principiile fundamentale ale procesului civil. Ex. au caracter imperativ normele din cod care stabilesc accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil in termen optim si previzibil, legalitatea, egalitatea, buna credinta, dreptul la aparare. De asemenea, au caracter imperativ normele din cod care prevazut obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sau continutul hotararii judecatoresti etc. Dimpotriva au caracter dispozitiv normele care stabilesc facilitati pentru parti, de ex. posibilitatea partilor de a chema in garantie o alta persoana sau posibilitatea partilor de a fi reprezentate in proces prin mandatar avocat sau mandatar neavocat, normele care prevad posibilitatea partilor de a beneficia de asistenta juridica gratuita etc.
Importanta acestei clasificari. Partile nu pot conveni sa se abata de la normele imperative dar se pot intelege sa deroge de la normele dispozitive.
Incalcarea normei imperative cu nulitatea absoluta, decadere sau perminare.
Incalcarea normelor dispozitive se sanctioneaza cu nulitatea relativa.
Partile nu port acoperi prin vointa lor viciile unui act de procedura savarsit cu incalcarea normelor imperative si nici nu pot renunta la dreptul de a invoca nesocotirea unei asemenea norme, in schimb partile pot renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa.
Partile pot invoca incalcarea normei imperative alaturi de procuror sau instanta din oficiu, in vreme ce incalcarea normei dispozitive se pot invoca de partea interesata.
Nerespectarea normei imperative poate fi invoca in orice stare a judecatii chiar direct in apel sau recurs daca legea nu prevede altfel. In schimb, incalcarea normei dispozitive poate invocata numai intr-un anumit termen. Astfel, pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii nulitatea relativa trebuie invocata prin intampinare sau daca intampinarea nu este obligatorie la primul termen de judecata; pentru neregularitatile savarsite in cursul judecatii nulitatea relativa trebuie invocata la termenul la care s-a savarsit neregularitatea sau daca partea nu este prezenta, la termenul de judecata imediat urmator si inainte de a se pune concluzii pe fond. In principiu, nulitatea relativa nu poate fi invocata pentru prima oara inaintea instantei de control judiciar, totusi daca neregularitatea s-a savarsit la ultimul termen de judecata atunci incalcarea normei dizpozitive poate consituti motiv de apel sau recurs.
Procesul civil, faze si etape.


Procesul civil

Procesul civil reprezinta activitatea desfasurata de instanta, de parti, de organe de excutare, de alte persoane si organe care participa la infaptuirea justitiei in pricinile civile in vederea realizarii ori stabilirii drepturilor si intereselor legitime deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii in conditiile legii.
Fazele si etapele procesului civil
Fazele procesului
Faza judecatii si faza executarii silite
Faza judecatii cuprinde judecata in prima instanta si judecata in caile de atac.
Judecata in prima instanta cuprinde la randul ei mai multe etape: cercetarea procesului, etapa dezbaterii in fond a procesului.
In prima etapa, care se desfasoara in camera de consiliu se indeplinesc acte de procedura din oficiu sau la cerea partilor necesare pt pregatirea dezbaterii fondului. Astfel, in aceasta etapa, instanta va rezolva exceptii, va examina cererile de interventie, va dispune masuri asiguratorii, va incuviinta probe. Dupa ce judecatorul se socoteste lamurit, prin incheiere declara incheiata cercetarea judecatoreasca si fixeaza termen pentru dezbaterea fondului in sedinta publica.
La deschiderea dezbaterilor asupra fondului, daca partile declara ca nu mai au alte cereri, ca nu mai sunt alte incidente de rezolvat presedintele completului va da cuvantul partilor pt a-si sustine cererile, respectiv apararile. Cand considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si de drept ale cauzei, presedintele inchide dezbaterile. Dupa acest moment urmeaza etapa deliberarii si pronuntarii hotararii.
Deliberarea are loc numai in secret si la ea iau parte numai membri completului de judecata in fata carora s-au pus concluziile. In ce priveste pronuntarea hotararii, aceasta se face in sedinta publica la locul unde s-au desfasurat dezbaterile, de catre presedinte sau de catre un judecator membru al completului care va citi minuta indicand si calea de atac ce poate fi folosita impotriva hotararii.
In cazul in care se amana pronuntarea, presedintele odata cu anuntarea termenului la care a fost amanata pronuntarea poate stabili ca pronuntarea hotararii se va face prin punerea la dispozitia partilor a solutiei prin mijlocirea grefei.
Se finalizeaza astfel judecata in prima instanta.
Urmeaza etapa cailor de atac ce poate fi declansata de partea nemultumita de hotararea pronuntata.
Calea ordinara de atac este apelul iar caile extraordinare sunt recursul, contestatia in anulare si revizuirea. Se incheie astfel prima faza a procesului civil, judecata.
A doua faza, executarea silita. Exista atunci cand hotararea judecatoreasca sau un alt titlu executoriu poate fi pus in executare iar debitorul nu-si executa de buna voie obligatia.
Nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga ambele faze. Astfel, va lipsi faza judecatii atunci cand creditorul pune in executare un alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca. Pe de alta parte, poate sa lipseasca faza executarii silite atunci cand debitorul isi executa de buna voie obligatiile din titlul executoriu sau cand hotararea nu este susceptibila de executare silita.
Este posibil sa lipseasca etapele procesului, de ex. va lipsi etapa dezbaterilor in fond atunci cand reclamantul renunta la judecata sau la dreptul pretins. Poate sa lipseasca etapa cailor de atac daca partea carea a pierdut procesul nu a ataca hotararea.

Principiile fundamentale ale procesului civil
Principiul liberului acces la justitie
Art. 21 Constituie, art. 5 CPC, art. 6 din L. 304/2004 privind organizararea judiciara.
Toate obligatiile cuprinse in art. 5 CPC stabilite in sarcina judecatorului contureaza principiul liberului acces la justitie. Astfel, judecatorii au obligatia de a primi si de a solutiona orice cerere de competenta instantelor judecatoresti, niciun judecator nu va putea sa refuze sa judece pe motiv ca legea nu e clara, nu prevede ori ca e incompleta.
Accesul liber la justitie nu poate fi considerat ingradit prin stabilirea unor taxe judicare de timbru fiind normal ca justitiabilii, cei care trag un folos din activitatea desfasurata de instanta sa contribuie la acoperirea cheltuililor aferente. Cu toate acestea, taxa judiciara de timbru intr-un cunatum exagerat in raport cu valorea obiectului cererii sau alte chetuieli de judecata disproportionate fata de posibilitatile financiare al reclamantului poate constitui o descurajare in fapt a liberului acces la justitie.
Din dispozitiile art. 5 CPC rezulta ca judecatorul este obligat sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de competenta instantelor iar imprejurarea ca au fost primite cereri in privinta carora s-a stabilit ulterior ca nu sunt de competenta instantelor judecatoresti, nu inseamna ca judecatorul trebuie sa le si primeasca atunci cand se constata inca de la depunerea lor ca nu intra in atributiunea instantelor.
Pe de alta parte, daca legea nu prevede, este neclara sau incompleta pentru solutionarea procesului se va recurge la uzante, iar daca nu exista, se va apela la metoda analogiei si in cele de urma se va putea apela la principiile generale ale dreptului avand in vedere toate circumstantele si tinand seama de toate cerintele echitatii.
In conturarea aceluiasi principiu, este interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile pe care le pronunta in cauzele ce ii sunt deduse judecatii.
Acest text nu este nescocotit prin faptul ca art. 480 alin. 3 Teza finala stabileste ca dezlegarea data problemelor de drept de catre instanta de apel precum si necesitatea administrarii unor probe sunt obligatorii pt judecatorii fondului si nici de prevederile similare ale art. 501 alin. 1 care dispun ca in caz de casare hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pt judecatorii care judeca fondul. In ambele cazuri, judecatorii instantei superioare vor arata in concret problema de drept care a primit o interpretare sau aplicare gresita, instanta de control judiciar nu impune judecatorilor fondului dispozitii de aplicare generala.
De asemenea, art. 5 alin. 4 nu este in contradictie nici cu dispozitiile care reglementeaza recursul in interesul legii sau darea unei hotarari pt dezlegarea unor probleme de drept, intrucat in aceste doua cazuri judecatorii nu legifereaza ci interpreteaza doar chestiunea de drept ce a primit o solutionare neunitara din partea instantelor judecatoresti.
Principiul dreptului la un proces echitabil in termen optim si previzbil
Sediul materiei se gaseste in art. 6 CPC, art. 6 CEDO.
Acest principiu nu implica in toate cazurile parcurgerea dublului grad de jurisdictie, legea procesuala neconsacrand acest principiu.
Faptul ca in conceptia CPC hotararile sunt supune ca regula, apelului si numai in mod exceptional recursului, nu poate conduce la o alta concluzie. Dublul grad de jurisdictie nu are valoare de principiu fundamental.
De asemenea, acest principiu nu presupune nici accesul in toate cazurile la toate caile de atac.
Referitor la sintagma 'termen optim si previzibil', termenul rezonabil/optim este o limita de timp sub care daca se coboara se poate vorbi de o incalcare a CEDO.
Pentru ca solutionarea cauzei sa aiba loc in termen optim si previzibil cunoscut de parti, instanta, printre altele, va estima durata de cercetare a procesului tinand cont de imprejurarile cauzei.
Alte masuri pe care le poate lua judecatorul in acest scop: fixeaza termene scurte de judecata, chiar de la o zi la alta, judecatorul verifica procedurile de citare si de comunicare dispuse pt fiecare termen, atunci cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina reclamantului prin neindeplinirea obligatiilor stabilite in cursul judecatii potrivit legii, judecatorul poate suspenda judecata aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate.
Pentru faza executarii silite, acest principiu rezulta din rolul activ pe care trebuie sa-l aiba executorul judecatoresc.
Acest principiu, stabileste pt judecator si o serie de limitari, sub aspectul termenelor in care pot fi savarsite anumite acte de procedura
Principiul legalitatii
Este reglementat in art. 7 CPC si presupune:
justitia se infaptuieste in numele legii iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, astfel judecatorii trebuie sa respecte atat dispozitiile de drept material cat si cele de drept procesual alaturi de cele privind organizarea si functionarea instantelor;
justitia se infaptuieste prin ICCJ si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, fiind interzisa infiintarea de instante extraordinare;
competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt stabilite numai de lege;
compunerea si constituirea completului de judecata se face potrivit dispozitiilor legale;
impotriva hotararilor judecatoresti se pot exercita caile de atac prevazute de lege;
judecatorul insusi are obligatia de a respecta dispozitiile legii privind realizarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor partilor din proces.

Principiul egalitatii partilor in fata justitie
Egalitatea partilor presupune urmatoarele:
judecarea proceselor trebuie sa se realizeze pentru toti cetatenii de catre aceleasi organe si potrivit acelorasi reguli de procedura. Faptul ca legiuitorul a creat organe de jurisdictie specializate ori a instituit reguli speciale de procedura nu incalca egalitatea partilor intrucat respectivele organe solutioneaza toate diferendele care intra in competenta sa fara nicio discriminare din punct de vedere al partilor;
in cursul solutionarii unui proces fiecarei parti trebui sa I se recunoasca vocatia la aceleasi drepturi.

Principiul disponibilitatii
Este reglementat in art. 9 CPC si consta in posibilitatea partilor de a dispune de obiectul procesului adica in sens material dar si mijloacele de aparare in sens material.

In continutul acestui principiu intra mai multe drepturi:
dreptul persoanei interesate de porni sau nu procesul civil. Ca regula, instanta civila nu se sesiseaza din oficiu ci este la alegerea partilor . Procesul civl se declanseaza printr-o cerere de chemare in judecata de catre partea care are o pretentie impotriva unei alte persoane.
In procesul civil, disponibilitatea nu este absoluta, legiutitorul recunoscand calitate procesuala activa si altor persoane sau organe decat titularul dreptului. Cu titlu de ex, procurorul poate porni orice actiune civila ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.
La randul sau, si instanta poate sa actioneze din oficiu in procesul civil cu consecinta limitarii disponibilitatii. De ex., in procesul de divort, daca sotii au copii minori, instanta se va pronunta asupra exercitarii autoritatii parintesti precum si asupra contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor chiar daca acest lucru nu a fost cerut prin cerere; instanta se va pronunta din oficiu si asupra numelui pe care il vor purta sotii dupa divort potrivit CC.
dreptul de a determina obiectul si limitele procesului.
Obiectul procesului este determinat de pretentiile cererii de chemare in judecata, cererea reconventionala, cererile de interventie. Instanta este obligata sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut fara insa a depasi limitele investirii, inafara de cazurile in care legea ar dispune altfel. Asadar, judecatorul nu poate chiar cu respectarea principiului contradictorialitatii sa schimbe obiectul stabilit de parti prin cererile lor.
Cu toate acestea, daca formularile cuprinse in cereri sunt improprii si nu se poate stabili exact obiectul, instanta are obligatia sa ceara partii sa faca precizarile necesare.
Daca instanta il obliga pe parat la plata unei sume mai mici decat cea solicitata de reclamant prin cerere nu inseamna nesocotirea principiului disponibilitatii ci inseamna ca din probe, paratul datoreaza numai aceasta suma, deci nu inseamna ca instanta acorda mai putin decat s-a cerut. A acorda mai putin decat s-a cerut inseamna a lasa nesolutionat un capat de cerere.
Limitele apararii sunt fixate de parat prin intampinare. De asemenea, instanta nu este tinuta de temeiul juridic al cererii, judecatorul putand sa dea sau sa restabileasca calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii chiar daca partile le-au dat o denumire gresita. Prin urmare, cu respectarea principiilor contradictorialitatii si dreptului la aparare, instanta dupa ce pune in discutie acest aspect poate sa se schimbe temeiul juridic dat de parti actelor si faptelor deduse judecatii.. Cu toate acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazurile in care partile in virtutea unui acord expres privind drepturile lor au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au inteles sa limiteze dezbaterile daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora.
Sub aspectul sferei subiective a procesului, judecatorul poate dispune introducerea in cauza a altor persoane in conditiile legii. In privinta partilor, acestea pot largi cadrul procesual initial prin formularea cererilor de interventie fortata, respectiv chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea titularului drepturilor. La randul lor, tertii pot solicita intervenirea intr-un proces deja inceput in baza cererilor de interventie voluntara.
dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare si dreptul de a incheia o tranzactie
Astfel, renuntarea la judecata sau la dreptul subiectiv poate sa provina numai de la reclamant. Achiesarea provine de la parat iar tranzactie provine de la ambele parti.
Sunt situatii in care dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv nu poate fi exercitat, de ex. in actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta.
Un alt aspect al disponibilitatii vizeaza posibilitatea instantelor de a cenzura aceste acte de dispozitie ale partilor in sensul ca instanta in baza rolului activ are obligatia de a verifica actele de dispozitie ale partilor si sa nu le dea curs continuand judecata daca apreciaza ca urmaresc incalcarea unor norme imperative, fraudarea intereselor partilor sau ale unei parti etc.
dreptul de a ataca sau nu hotararea pronuntata prin intermediul cailor de atac
Astfel, partea care pierde procesul poate sa ceara reformarea sau retractarea hotararii prin intermediul cailor de atac. Tot astfel, in aplicarea disponibilitatii, aceeasi parte poate sa declare in mod expres ca renunta la calea de atac sau tacit, recunoastere care sa rezulte din acte sau fapte precise care exprima intentia partii de a achiesa la hotarare.
In aplicarea disponibilitatii, partea care a exercitat calea de atac, poate sa renunte ulterior la judecarea ei.
Partea nemultumita de o hotarare poate sa o atace fie in intregime cu privire la solutia data tuturor capetelor de cerere fie partial numai cu privire la alte aspecte. In acest caz, instanta de control judiciar cerceteaza legalitatea ori temeinicia hotararii numai in raport cu ceea ce s-a criticat.
O limitare a disponibilitatii este data de dreptul procurorului de a exercita caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in cazurile in care a avut calitate procesuala activa chiar daca nu a exercitat actiunea civila precum si atunci cand a participat la judecata in conditiile legii.


dreptul de a cere executarea titlurilor executorii
Daca partea care a pierdut procesul nu-si indeplineste de buna voie obligatia cuprinsa in titlul executoriu, creditorul are dreptul de a cere executarea silita a respectivului titlu.
Si acest acespect al disponibilitatii este limitat de dreptul procurorului de a cere punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdictie si disparutilor.
Principiul privitor la faptul ca partilor le revin obligatii in desfasurarea procesului
Art. 10 CPC.
In aplicarea acestui principiu, partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile stabilite de lege, in ordinea prevazuta de lege si in termenele stabilite de lege.
De asemena, partilor le revin obligatia de a-si proba pretentiile si apararile, de a contribui la desfasurarea procesului fara intarziere urmarind finalizarea acestuia.
Daca o parte detine un mijloc de proba, judecatorul poate la cererea celeilate parti sau din oficiu sa dispuna infatisarea acestuia sub sanctiunea platii de amenzi judiciare. De retinut ca sanctiunile pt nerespectarea actiunilor partilor in procesul civil se regasesc in diverse texte care reglementeaza cu valoare de principiu respectiva obligatie.
Principiul potrivit caruia tertii au obligatia sa sprijine realizarea justitie
Astfel, nu doar partile ci si tertii sau obligatii in desfasurarea unui proces civil, obligatiile tertilor urmand a fi apreciate de la caz la caz in functie de conditiile prevazute de lege. Art. 11 CPC nu stabileste o obligatie generala in sarcina tuturor persoanelor straine de proces ci vizeaza persoanele ce vor fi determinate in concret de la caz la caz.
Tertul ar putea sa refuze indeplinirea obligatiei de a sprijini justitia in cazurile prevazute de lege, de ex. autoritatea sau institutia detinatoare poate refuza transmiterea inscrisului solicitat daca acesta vizeaza ordinea publica, siguranta nationala sau relatiile diplomatice.
Cel care, fara un motiv legitim se sutrage de la obligatia de a sprijini justitia poate fi constrans sa o indeplineasca prin aplicarea unei amenzi judiciare si daca este cazul a unor daune interese, de ex. poate fi apreciat un motiv intemeiat faptul ca prezentarea inscrisului ar fi prea constisitoare.


Principiul potrivit caruia partile sunt obligate in exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor procesuale sa actioneze cu buna credinta
Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credinta potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se inclaca dreptul altei parti.
Conditii pentru ca drepturile sa fie exercitate cu buna credinta, nu abuziv:
sa fie exercitate cu buna credinta;
sa fie exercitate potrivit scopului prevazut de lege;
sa nu se afecteze drepturile unei alte persoane.
Actionarea in justitie a altei persoanei in temeiul art. 21 Constitutie ca expresie a liberului acces constituie un drept iar exercitiul acestui drept in virtutea principiului disponibilitatii este liber.
Exercitarea acestui drept, insa, fara un interes legitim constituie un abuz de drept care trebuie sanctionat, insa nu orice cerere de chemare in judecata care se respinge presupune ca reclamantul a actionat abuziv ci doar ca acesta nu si-a evaluat in mod corespunzator sansele de castig.
Va fi considerat abuziva doar actiunea pornita din rea credinta sau dintr-o eroare grava ce o apropie de dol cu intentia de a produce o paguba materiala sau morala.
Partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate putand fi obligata potrivit legii si la plata unei amenzi judiciare. In acest caz nu se poate sustine ca partea este supusa unei duble sanctiuni, cele doua pot fi cumulate intrucat despagubirea se stabileste in favoarea partii prejudiciate iar amenda in favoarea statului.
Ex. de exercitiu abuziv al drepturilor procesuale poate fi invocarea cu rea credinta a exceptiei de neconsitutionalitate sau formularea unei cereri de sesizarea a CJUE.


5.11.2014
9. Principiul dreptului la aparare
Sediul materiei este art. 13 din CPC si art. 24 din Constitutie.
O componenta a dreptului la aparare o constituie faptul ca partea nu isi poate inrautatii in propria cale de atac situatia daca prin lege nu se prevede altfel. Prin exceptie de la aceasta regula, amintim urmatoarele:
Exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanta sau de parti in orice stare a procesului chiar si inaintea instantei de recurs.
Apelantului nu I se poate crea in propria cale de atac o situatie mai rea decat aceea din hotararea atacata cu exceptia cazului in care consimte express la aceasta sau in cazurile anume prevazute de lege.
Dreptul de aparare este inscris si printr-o serie de dispozitii ale CPC, astfel, instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea lor afara de cazul in care legea prevede altfel; partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile respectiv apararile; cererile de interventie se comunica partilor initiale; partile propun probe prin cererea de chemare in judecata respectiv intampinare; presedintele completului este obligat sa dea cuvantul partilor stabilind ordinea in care pun concluzii etc.
Realizarea dreptului la aparare este asigurata in procesul civil si prin posibilitatea ca partea sa isi angajeze un avocat.
O alta garantie a dreptului la aparare este reprezentata de posibilitatea de a beneficia de ajutor public judiciar.
De retinut ca obligativitatea partilor de a-si formula si sustine cererile de … in recurs numai prin avocat reglementata de art. 13 alin. 2 CPC a fost declarat neconstituionala prin decizia 462/2014.
Dreptul de aparare este asigurat si prin faptul ca judecatorul are posibilitatea de a dispune infatisarea partilor in persoana chiar daca acestea sunt reprezentate. Este asigurat prin obligarea apelantului de a depune raspuns la intampinarea intimatului precum si a intimatului de a depune intampinare fata de motivele de apel; prin faptul ca presedintele completului nu poate schimba ordinea prevazuta de lege pentru darea cuvantului partilor; prin faptul ca judecatorul verifica legalitatea procedurii de citare a partilor; prin faptul ca judecatorul are obligatia de a motiva solutiile pe care le pronunta; prin faptul ca judecatorul are posibilitatea de a cenzura onorariile avocatilor atunci cand acestea sunt vadit disproportionate in raport cu valoarea sau complexitatea pricinii sau cu munca desfasurata de avocat.



10. Principiul contradictorialitatii
Este reglementat in art. 14 CPC.
Presupune ca judecatorul trebuie sa asculte deopotriva pe cel care a sesizat instanta cat si pe cel care se apara.
Fiecarei parti trebuie sa I se dea posibilitatea sa isi exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de partea adversa sau de instanta din oficiu, de a lua cunostinta si de a discuta si combate probele celelilate parti in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei hotarari legale si temeinice.
Partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei motivele de fapt si de drept, mijloacele de proba astfel incat fiecare sa-si poata organiza apararea.
In ce priveste comunicarea realizata prin intermediul instantei, CPC a prevazut reguli noi la primirea cererii de chemare in judecata si a intampinarii stabilind ca nu se va fixa primul termen de judecata decat dupa comunicarea reciproca a acestora. Numai raspunsul la intampinarea nu se comunica, reclamantul urmand sa ia cunostinta de acesta de la dosarul cauzei.
Partile au obligatia de a expune situatia de fapt la care se refera pretentiile si apararile lor in mod corect si complet fara a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Partile au dreptul de a-si exprima un punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii adverse cu privire la imprejurari relevante cauzei.
Pentru respectarea principiului, partile nu trebuie sa se infatiseze personal in fata instantei. Chemarea acestora in fata instantei este necesara doar pentru a se incerca de catre judecator impacarea lor.
De asemenea, pentru respectarea constradictorialitatii nu este necesar sa se infatiseze in instanta toate partile. Pot lipsi, de asemenea, toate partile, judecata putand sa aiba loc in lipsa daca cel putin una dintre ele a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Uneori, legiuitorul datorita urgentei a inteles sa inlature contradictorialitatea in mod expres: solutionarea conflictului de competenta se face fara citarea partilor, preschimbarea termenului de judecata se face fara citarea partilor, cererea de asigurare a probelor poate fi facuta si fara citarea partilor, contestatia privind tergiversarea procesului se judeca fara citare, pronuntarea unei hotarari pentru dezlegarea unei chestiuni de drept se face fara citare.
De retinut ca si pentru faza executarii silite legiuitorul a prevazut in unele cazuri inlaturarea contradictorialitatii.
Principiul contradictorialitatii presupune ca el se aplica atat in litigiile dintre particulari cat si in relatia cu statul sau cu autoritatile publice.
Contradictorialitatea mai presupune si posibilitatea ce trebuie recunoscuta avocatilor de a se prezenta in instanta si de a-si sustine cererile inaintea judecatorului. Cu toate acestea, instanta nu este obligata sa amane cauza pana la infatisarea avocatului. Art. 222 alin. 2 prevede in mod clar ca amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa doar la cererea partilor in mod exceptional pentru motive temeinice si neimputabile partii sau reprezentatului acestuia.
Aceleasi considerente urmeaza sa fie avute in vedere si pentru parti, astfel, partile pot sa-si exercite drepturile procedurale personal ori prin reprezentant, reprezentare ce poate fi legala, conventional sau judiciara.
Principiul contradictorialitatii este reglementat printr-o serie de dispozitii procedurale, de ex.: cererile de interventie se comunica partilor initiale; instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor daca legea nu prevede altfel; judecatorul da cuvantul mai intai reclamantului apoi paratului urmat de celelalte parti din proces, procurorul vorbeste ultimul cu exceptia cazului in care a pornit actiunea civila; judecatorul este in drept sa le ceara partilor explicatii orale sau in scris, sa puna in dezbatearea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare; judecatorul poate sa administreze probele pe care le considera necesare; judecatorul are obligatia de a motiva incheierea de incuviintare a probelor; hotararea se va comunica partilor in copie chiar daca aceasta este definitiva intrucat hotararea definitiva poate fi atacata prin intermediul cailor extraordinare de revizuire si contestatie in anulare.
Principiul contradictorialitatii este respectat si in faza executarii silite.
Acest principiul este respectat si prin faptul ca judecatorul caruia I s-a repartizat cererea verifica regularitatea acesteia iar cand cererea nu indeplineste conditiile prevazute de lege va emite o adresa catre reclamant punandu-I in vedere sa le complineasca in termen de 10 zile de la comunicare.
In partea finala a hotararii judecatorul va arata daca hotararea este executorie, daca este supusa vreunei cai de atac ori este definitive, va purta mentiunea ca s-a pronuntat in sedinta publica sau in camera de consiliu, va purta numele si semnaturile membrilor completului de judecata.
Cand hotararea este supusa apelului sau recursului se va arata si instanta la care trebuie depusa calea de atac.
Acest principiu mai presupune ca instanta nu isi va intemeia hotararea decat pe motivele de fapt si de drept sau pe mijloacele de proba care au fost supuse in prealabil dezbaterii contradictorii.
Faptul ca art. 14 CPC nu reglementeaza in mod express o sanctiune pentru nerespectarea principiului contradictorialitatii nu inseamna ca asemenea masuri nu vor fi dispuse in functie de situatia concreta din dosar si de alte dispozitii legale incidente.

11. Principiul oralitatii
Sediul materiei art. 15 CPC.
Procesele se dezbat oral cu exceptia cazului in care legea dispune altfel sau cand partile solicita express instantei de judecata ca judecata sa se faca numai pe baza actelor aflate la dosar.
Oralitatea presupune purtarea unui dialog intre parte si judecator.
Acest principiu este consacrat si in alte texte ale codului si anume: declaratia de abtinere a judecatorului poate fi facuta si verbal; cererea de recuzare poate fi formulata si verbal; dreptul de reprezentare poate fi dat si prin declaratie verbala facuta in instanta si consemnata in incheierea de sedinta; declaratiile verbale ale partii facute in sedinta in conditiile art. 204 alin. 2 nu vor fi comunicate partii adverse ci doar vor fi trecute in incheierea de sedinta.
De la principiul oralitatii exista 2 categorii de exceptii:
Cand partile solicita instantei in scris sau verbal ca judecata sa se faca numai pe baza actelor depuse la dosar. Cu toate acestea, judecatorul poate impune prezenta partilor daca o aprecieaza necesara;
In cazul in care legea prevede altfel.
Sanctiunea nerespectarii principiului oralitatii este nulitatea hotararii in conditiile art. 175 alin. 1 CPC, daca se face dovada ca s-a produs o vatamare ce nu poate fi altfel inlaturata.
12. Principiul nemijlocirii
Presupune obligatia instantei de a cerceta direct si nemediat toate elementele care intereseaza dezlegarea cauzei.
Art. 261 alin. 1 CPC arata ca administrarea probelor se face inaintea instantei de judecata.
Exceptii de la acest principiu:
In cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in fata instantei necompetente raman castigate cauzei si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice;
Cand se face o noua cerere de chemare in judecata partile pot folosi probele administrate in cursul judecarii cererii permiate anterior;
In materie de stramutare, hotararea prin care se admite cererea de stramutare va arata in ce masura actele indeplinite de instanta inainte de stramutare urmeaza sa fie pastrate;
Comisia rogatorie;
In cazul asigurarii dovezilor.


13. Principiul publicitatii
Art. 17 CPC.
Sedintele de judecata sunt publice inafara de cazurile in care legea prevede altfel.
Publicitatea ii protejeaza pe justitiabili contra judecatii secrete si arbitrariului.
Elementele din care este constituita publicitatea: stabilitatea locului unde instantele isi desfasoara activitatea, fiecare instanta avand un sediu stabil si recunoscut; periodicitatea sedintelor de judecata la ora si zilele fixate; afisarea listelor proceselor ce se dezbat in fiecare sedinta de judecata; accesul liber la sedinta; pronuntarea hotararii in sedinta publica.
De la acest principiu exista si exceptii, astfel:
Etapa de cercetare a procesului se desfasoara in camera de consiliu;
Cu referire la dezbaterile in fond, partile pot conveni ca acestea sa aiba loc in camera de consiliu;
Dezbaterea fondului poate sa se desfasoare fara prezenta publicului in cazul in care altfel s-ar aduce atingere moralitatii, ordinii publice, intereselor minorilor, vietii private a partilor ori intereselor justitiei.
Nerespectarea principiului atrage sanctiunea nulitatii neconditionata de vatamare.
14. Principiul desfasurarii procesului in limba romana
Art. 18 CPC si art. 128 din Constitutie.
Posbilitatea de folosire in procesul civil a traducatorului respectiv a interpretului este prevazuta de art. 225 CPC.
Intrucat actele de procedura se intocmesc numai in limba romana, partea care nu intelege limba romana nu poate invoca o incalcare a dreptului la aparare pe motiv ca a primit o citatie in limba romana. In acest caz, instanta va trebui sa se asigure ca partea a avut timp suficient la dispozitie pentru a face traducerea si a-si prelungi apararea, in caz contrar va amana judecata.

15. Principiul continuitatii completului de judecata
Art. 19 CPC.
Continuitatea presupune ca aceiasi judecatori vor face parte din complet la toate termenele de judecata in etapa procesuala in care se afla cauza.
Schimbarea compunerii completului de judecata se poate face doar pentru motive temenice precum abtinerea, recuzarea, concedii medicale, promovarea la o alta instanta, delegare, detasare, transfer etc.

16. Principiul privitor la incercarea de impacare a partilor
Judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin 2 modalitati fie prin mediere potrivit legii speciale a medierii, fie prin conciliere in tot cursul procesului.
In cazul in care litigiul s-a solutionat prin mediere, instanta va pronunta la cererea partilor o hotarare de expedient prin care va lua act de intelegerea acestora.
In vederea impacarii partilor, judecatorul are dreptul sa dispuna infatisarea personala a partilor chiar daca ele sunt reprezentate.
17. Principiul rolului activ al judecatorului in aflarea adevarului
Acest principiu se manifesta sub urmatoarele aspecte:
Judecatorul este in drept sa ceara partilor explicatii oral sau in scris, sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt sau de drept chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare precum si orice alte masuri prevazute de lege chiar daca partile se impotrivesc.
Judecatorul poate dispune introducerea in cauza a altor persoane in conditiile prevazute de lege.
Judecatorul da calificarea juridica corecta a actelor si faptelor deduse judecatii chiar daca partile le-au dat o alta denumire. In acest caz, insa, judecatorul este obligat sa puna in discutia contradictorie a partilor calificarea juridica corecta. In niciun caz, judecatorului nu i se poate reprosa ca a respins actiunea reclamantului si ca nu s-a pronuntat pe un alt temei de drept decat cel indicat de reclamant.
Dispozitia care spune ca judecatorul califica corect cererera nu este o obligatie ci instituie o alta facultate a acestuia.
Judecatorul poate sa ia masuri pentru pregatirea judecatii.
Judecatorul fixeaza primul termen de judecata si termenele urmatoare.
Judecatorul ordona masurile necesare judecarii cauzei.
Judecatorul poate invoca din oficiu incalcarea normelor imperative.
Judecatorul staruie prin orice mijloce pentru aflarea adevarului.
Judecatorul poate urmari atenuarea unor dispozitii legale mai restrictive prin aplicarea altora.


18. Principiul respectului cuvenit justitiei
Cei prezenti la sedinta se judecata sunt datori sa manifeste respectul cuvenit fata de instanta si sa nu tulbure buna desfasurare a sedintei de judecata.
Presedintele vegheaza ca ordinea si solemnitatea sedintei sa fie respectate putand lua in acest sens orice masura prevazuta de lege. Astfel, daca nu mai este loc in sala presedintele le pune in vedere celor care depasesc nr locurilor sa paraseasca sala de judecata; nimeni nu poate sa intre in sala cu arme cu exceptia celor care le poarta in exercitarea serviciului pe care il indeplinesc.
Persoanele care iau parte la sedinta trebuie sa aibe o purtare cuviincioasa si tinuta la fel.
Presedintele poate atrage atentia oricarei alte persoane care tulbura sedinta sa respecte ordinea si buna cuviinta.
Minorii pot fi indepartati din sala.
Cand cel care tulbura sedinta este chiar aparatorul partii presedintele il poate chema la ordine si daca din cauza atitudinii lui desfasurarea procesului nu poate continua, procesul se va amana.
19. Obligatia respectarii principiilor fundamentale
Judecatorul are indatorirea el insusi sa asigure respectarea si sa respecte el insusi principiile fundamentale ale procesului civil. In cazul incalcarii principiilor fundamentale, in recurs hotararea poate fi casata, in etapa contestatiei in anulare hotararea poate fi anulata iar in etapa revizuirii poate fi schimbata.

Actiunea civila

Daca dreptul subiectiv al unei persoane este incalcat, mijlocul de restabilire a acestuia este actiunea civila.
Atunci cand o persoana doreste sa porneasca un proces civil trebuie sa fie clarificata asupra urmatoarelor aspecte:
Daca intruneste conditiile pentru a fi parte in proces;
Daca persoana pe care intentioneaza sa o cheme in proces poate figura ca parte;
Daca dispune de mijloacele de proba necesare pentru sustinerea pretentiilor;
Daca a indeplinit formalitatile prealabile declansarii procesului precum achitarea taxelor judiciare de timbru etc.
Daca instanta pe care doreste sa o investeasca este competenta.
Actiunea civila prezinta urmatoarele particularitati:
Este in stransa legatura cu protectia drepturilor subiective;
Cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispozitia titularului dreptului subiectiv activ sau pasiv pentru protejarea dreptului subiectiv;
Este uniforma;
Cand se apeleaza la ea devine proces.
Elementele
Orice actiune civila presupune existenta a trei elemente: parti, obiect si cauza.
Partile sunt titularul dreptului subiectiv incalcat si cel despre care se pretinde ca a nesocotit ori incalcat dreptul subiectiv.
Din momentul in care se declanseaza actiunea civila aceste persoane dobandesc calitatea de parte.
In functie de mijlocul procesual folosit, partile vor purta diferite denumiri. Astfel, in cererea de chemare in judecata se vor numi reclamant si parat; in apel, apelant si intimat; in recurs, recurent si intimat; in contestatia in anulare, contestator si intimat; in revizuire, revizuent si intimat; in faza executarii silite, creditor si debitor.
Partile, in procesul civil, sunt cele intre care se leaga raportul juridic litigios iar nu reprezentantii lor legali ori conventionali.
Obiectul actiunii civile il reprezinta protectia unui drept sau a unor interese pentru realizarea carora calea justitiei este obligatorie. Astfel obiectul cererii de chemare in judecata este pretentia concreta a reclamantului; caile de atac au ca obiect schimbarea, anularea, casarea hotararii atacate etc.
Cauza actiunii civile reprezinta scopul urmarit de cel care apeleaza la actiune.
Este importanta distinctia dintre cauza actiunii si cauza cererii de chemare in judecata. Astfel, intr-o actiune in revendicare cauza actiunii este scopul, intentia reclamantului de a redobandi posesia bunului, iar cauza cererii de chemare in judecata este fundamentul raportului litigios adica tipul pe care reclamantul isi intemeiaza cererea (ex. O succesiune, o uzucapiune, un contract). Aceasta distinctie prezinta importanta atunci cand discutam despre litispendenta si autoritate de lucru judecat.





Conditiile de exercitiu ale actiunii civile

Pentru a se adresa instantei cu o cerere, o persoana, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
Sa poata sa stea in judecata in conditiile legii, deci sa aiba capacitate procesuala;
Sa aiba calitate procesuala;
Sa formuleze o pretentie;
Sa justifice un interes.
Aceste conditii de exercitiu enumerate de art. 32 CPP trebuie sa fie indeplinite cumulativ si se aplica in mod corespunzator si in cazul apararilor.
Capacitatea procesuala
Capacitatea de a sta in judecata imbraca doua forme: capacitatea procesuala de folosinta si capacitatea procesuala de exercitiu.
Capacitatea procesuala de folosinta
Oricine poate fi parte in judecata daca are folosinta drepturilor civile. Cu toate acestea, pot sta in judecata asociatiile, societatile sau alte entitati fara personalitate juridica daca sunt constituite potrivit legii.
Capacitatea de folosinta reperezinta, asadar, aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile iar capacitatea procesuala de folosinta reprezinta transpunerea pe plan procesual a aptitudinii de a avea drepturi si de a-si asuma obligatii.
Persoanele fizice dobandesc capacitate de folosinta la nastere si o pierd odata cu moartea. Cu toate acestea, cand este vorba despre drepturile copilului acestea sunt recunoscute de la data conceptiei cu conditia ca copilul sa se nasca viu.
Persoanele juridice dobandesc capacitatea de folosinta diferit dupa cum sunt spuse sau nu inregistrarii. Astfel, persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii (la ORC) dobandesc capacitate de folosinta la acest moment al inregistrarii; persoanele juridice care nu sunt supuse inregistrarii dobandesc capacitatea de folosinta de la data actului de infiintare, de la data autorizarii constituirii lor sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege (ex. Asociatiile).
Si in cazul persoanelor juridice exista un text care le recunoaste posibilitatea de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii chiar de la data actului de infiintare insa numai in masura in care acestea sunt necesare pentru ca respectiva persoana juridica sa ia nastere in mod valabil.
Persoana juridica inceteaza odata cu incetarea acesteia printr-unul din modurile de reorganizare.
Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta decat in cazurile si conditiile prevazute de lege si nimeni nu poate renunta in tot sau in parte la capacitatea de folosinta.
Lipsa capacitatii de folosinta se poate invoca in orice stare a procesului. Aceasta inseamna ca poate fi invocata atat in prima instanta cat si direct in apel, fie ca motiv de apel fie ca exceptie procesuala. In recurs, lipsa capacitatii de folosinta poate fi invocata numai daca nu a putut fi invocata pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori, desi au fost invocate in termen, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
Pentru etapa recursului trebuie avuta in vedere si cerinta ca pentru solutionarea exceptiei sa nu fie necesara administrarea altor dovezi inafara inscrisurilor noi.
Lipsa capacitatii procesuale de folosinta se invoca pe cale de exceptie, care este o exceptie de fond, peremptorie (dirimanta) si absoluta.
Actele indeplinite de cel ce nu are capacitate de folosinta sunt lovite de nulitate absoluta, nulitate care nu este conditionata de vatamare. In cazul in care, decesul partii a intervenit dupa inchiderea dezbaterilor nu intervine nulitatea hotararii intrucat asfel de fapte nu impiedica pronuntarea hotararii.
Capacitatea procesuala de exercitiu
Reprezinta aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor de a angaja si conduce personal procesul indeplinind obligatiile si realizand drepturile procesuale pentru valorificarea in justitie a dreptului litigios.
Cel care are calitatea de parte isi poate exercita drepturile procedurale in nume propriu sau prin reprezentant cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.
Persoana fizica dobandeste capacitatea deplina de exercitiu la implinirea varstei de 18 ani. Minorul dobandeste prin casatorie capacitate deplina de exercitiu.
Instanta de tutela poate recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitatea deplina de exercitiu, scop in care pot fi ascultati parintii sa tutorele luandu-se cand este cazul si avizul consiliului de familie.
Capacitatea de exercitiu inceteaza prin deces, prin punere sub interdictie si prin anularea casatoriei inainte ca minorul de rea-credinta sa fi implinit varsta de 18 ani.
Persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu la data infiintarii sale si o pierde in momentul in care pierde si capacitatea de folosinta.
Reprezentarea, asistarea si autorizarea
Reprezentarea intervine in privinta persoanei fizice lipsite de capacitate de exercitiu, respectiv minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si interzisul judecatoresc. Aceste persoane nu stau personal in proces ci prin reprezentantii lor legali.
Reprezentantii legali ai minorului sunt parintii sau, in lipsa lor, tutorele ori cel care il reprezinta pe minorul dat in plasament, iar reprezentantul legal al interzisului judecatoresc este tutorele sau, in lipsa lui, curatorul special numit pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie.
Asistarea este necesara pentru ocrotirea persoanelor fizice cu capacitate de exercitiu restransa, adica minorul cu varsta intre 14 si 18 ani.
Acest minor va sta in proces personal dar va fi asistat de parinti sau, in lipsa lor, de tutore care pentru a-I intregi capacitatea semneaza altaturi de minor cererile adresate instantei.
Pentru a-l asista pe minor, parintii sau tutorele trebuie sa fie citati in proces.
Daca pe parcursul procesului minorul implineste varsta de 14 ani, reprezentarea se transforma in asistare, astfel incat minorul va fi citat personal alaturi de parinti sau tutore care din acest moment nu il mai reprezinta pe minor ci doar il asista.
In litigiile privitoare la munca, indeletniciri artistice sau sportive sau la profesia minorului, minorul care a implinit varsta de 15 ani se citeaza personal si tot el efectueaza exclusiv actele de procedura.
Aceasta asistare nu se confunda cu asistarea partii prin avocat.
Autorizarea intervine atunci cand reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu sau ocrotitorul legal al celui cu capacitate de exercitiu restransa fac acte procesuale de dispozitie precum renuntarea la judecata, renuntarea la dreptul subiectiv, achiesarea sau tranzactie caz in care reprezentantul are nevoie de un mandat special ori incuviintarea prealabila a instantei sau autoritatii administrative competente.
Sunt insa cazuri in care nici cu eventuala autorizare nu ar putea fi savarsite acte de dispozitie, de ex. In actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta la drept.

Curatela speciala
In conceptia CPP, curatela speciala poate sa fie institutita in urmatoarele situatii:
Cand exista urgenta in solutionarea litigiului si persoana fizica lipsita de capacitatea de exercitiu nu are reprezentant legal;
Cand exista conflict de interese intre reprezentantul legal si cel reprezentat. In acest caz, numirea curatorului este obligatorie;
O persoana juridica chemata sa stea in judecata nu are reprezentant legal. In acest caz numirea curatorului este lasata la aprecierea instantei care va decide in functie de situatia concreta din dosar.
Numirea curatorului se face de instanta care judeca procesul prin incheiere. Numirea curatorului se face dintre avocatii anume desemnati in acest scop de barou pentru fiecare instanta judecatoreasca.
Curatorul special este un reprezentant judiciar pentru ca este numit de instanta si are toate drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru reprezentantul legal.
Prin incheierea de numire, instanta va stabili si remuneratia provizorie a curatorului precum si modalitatea de plata iar la incetarea calitatii curatorului, acestuia I se va putea mari remuneratia tinandu-se seama de activitatea desfasurata.
Lipsa capacitatii procesuale de exercitiu
Poate fi invocata in orice stare a procesului, adica atat in prima instanta cat si direct in caile de atac, in recurs in conditiile prevazute de art. 488 alin. 2 din CPP.
Lipsa capacitatii procesuale de exercitiu se invoca pe cale de exceptie si este de fond, peremptorie si absoluta.
Actele indeplinite cu nerespectarea regulilor vizand capacitatea procesuala de exercitiu sunt anulabile prin urmare, sanctiunea este nulitatea relativa. Instanta constatand ca actul de procedura a fost indeplinite de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu nu va anula cererea ci va acorda un termen pentru confirmarea actului, confirmarea se face de reprezentantul legal sau ocrotitorul legal. Daca pana la termen actul nu este confirmat se va dispune anularea lui.
Calitatea procesuala
Presupune existenta unei identitiati intre cel care formuleaza cererea si cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecatii, calitate procesuala activa si, pe de alta parte, intre cel impotriva caruia se formuleaza cererea si cel obligat in acelasi raport juridic, calitate procesuala pasiva.
Calitatea procesuala rezida, asadar, din indentitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios astfel cum este acesta dedus judecatii.
Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
In cazurile si in conditiile prevazute de lege se pot introduce cereri sau se pot formula aparari si de persoane, organizatii, institutii sau autoritati care fara a justifica un interes personal actioneaza pentru apararea drepturilor ori a intereselor legitime ale unor persoane aflate in situatii speciale sau dupa caz in scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. In toate aceste cazuri calitatea procesuala si interesul nu sunt intrunite ambele in persoana celui care actioneaza. De aceasta data, interesul se aprecieaza in raport de cel pentru care se actioneaza. (ex. Organizatiile sindicale, organizatiile neguvernamentale pentru apararea drepturilor omului, organizatiile neguvernamentale pentru protectia consumatorilor sau directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, prefectul)
Exista si cazuri in care legea prevede in mod express calitatea procesuala pasiva. Actiunea in stabilirea paternitatii poate fi formulata si in contradictoriu cu mostenitorii prezumtivului tata.
Spre deosebire de capacitatea procesuala care se aprecieaza in general, calitatea procesuala se aprecieaza in concret pentru fiecare caz in parte, altfel spus, numai o persoana poate sa fie reclamant, respectiv parat in raportul juridic dedus judecatii.
Justificarea calitatii procesuale
Intrucat reclamantul este cel care declanseaza procesul lui ii revine obligatia de a justifica atat calitatea procesuala activa cat si calitatea procesuala pasiva.
Elementele cererii de chemare in judecata prin care reclamantul justifica calitatea procesuala sunt obiectul cererii si motivele de fapt sau de drept pe care se intemeiaza aceasta pretentie.
Instanta este obligata sa verifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva.
Examinarea calitatii procesuale se poate face in tot cursul procesului si nu prezinta dificultati in cazul cererilor prin care se urmareste valorificarea unui drept de creanta deoarece in raportul juridic obligational sunt determinati atat subiectul activ cat si subiectul pasiv. In schimb, in cazul cererilor prin care se urmareste valorificarea unui drept real principal, pentru a se stabili calitatea procesuala activa trebuie sa se administreze aceleasi probe ca si pentru verificarea temeiniciei actiunii.
Transmiterea calitatii procesuale
Pe parcursul judecatii, drepturile si obligatiile care determina calitatea procesuala activa sau pasiva pot fi transmise fie unei alte parti din proces, fie unei terte persoane.
Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.
In cazul persoanelor fizice, transmisiunea legala se realizeaza prin succesiune. Transmisiunea legala in cazul PF este insa posibila si in cazul actiunii de divort.
In cazul persoanelor juridice, transmisiunea legala a calitatii procesuale se realizeaza prin reorganizare sau transformare.
In ce priveste transmisiunea conventionala, aceasta are loc prin cesiune de creanta, preluare de datorie, vanzarea sau donarea bunului litigios.
Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea calitatii procesuale poate fi universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Situatia procesuala a instrainatorului si a succesorilor sai
Daca in cursul procesului, dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular judecata va continua intre partile initiale. Daca, insa, transferul este facut in conditiile legii prin acte cu titlu particular pentru cauza de moarte judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal, dupa caz. In toate cazurile, insa, succesorul cu titlu particular este obligat sa intervina in proces daca are cunostinta de existenta procesului sau poate sa fie introdus in cauza la cerere ori din oficiu; in acest caz, instana va decide in functie de circumstantele cauzei si de pozitia celorlalte parti daca instraintorul sau succesorul universal sau cu titlu universal va ramane sau, dupa caz, va fi scos din proces. Daca acestia sunt scosi din proces judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura in starea in care se gaseste la momentul interventiei sale sau cand a fost introdus in cauza.
Hotararea pronuntata contra instrainatorului sau succesorului universal sau cu titlu universal va produce efecte si contra succesorului cu titlu particular si va fi intotdeauna opozabila acestuia din urma cu exceptia cazului in care a dobandit dreptul cu buna-credinta si nu mai poate fi evins potrivit legii de adevaratul proprietar.
Lipsa calitatii procesuale
Poate fi invocata in orice stare a procesului, atat in prima instanta cat si direct in caile de atac. Pe parcursul procesului, lipsa calitatii procesuale se invoca pe cale de exceptie si este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta putand fi invocata de oricare dintre parti, procuror sau instanta din oficiu.
In cazul lipsei calitatii procesuale, instanta va respinge cererea ca fiind formulata de o persoana lipsita de calitate procesuala activa daca se constata lipsa calitatii procesuale active si ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva atunci cand se constata lipsa calitatii pasive.



Formularea unei pretentii

Conform art. 30 alin. 1 CPC, oricine are o pretentie impotriva unei alte persoane ori urmareste solutionarea in justitie a unei situatii juridice are dreptul sa faca o cerere inaintea instantei competente.
Sintagma `oricine are o pretentie` trebuie inteleasa in sensul ca `oricine invoca sau formuleaza o pretentie`.
Pentru a putea fi exercitat prin intermediul actiunii, dreptul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
Sa fie recunoscut de lege, aceasta insemnand ca dreptul trebuie sa nu intre in continutul unui raport juridic ilegal. Astfel, in cazul in care instanta este sesizata cu solutionarea unei cereri care intra in continutul unui raport juridic ilicit va respinge actiunea ca nefondata, considerandu-se ca dreptul reclamantului nu exista.
Sa fie exercitat in limitele materiale si juridice recunoscute de lege. Niciun drept nu poate sa fie exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv contrar bunei credinte (art. 12 CPC – buna credinta).
Sa fie exercitat cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.
Sa fie actual, adica sa nu fie supus unui termen suspensiv sau unei conditii suspensive adica sa fie corespunzator unei obligatii exigibile. Cu alte cuvinte, exista un moment in care reclamantul poate actiona. Inainte ca acest moment sa apara spunem ca este prea devreme pentru a actiona, iar dupa ce acest moment s-a scurs este deja prea tarziu pentru a actiona asfel incat cererea va fi in primul caz prematura iar in al doilea caz tardiva.
Aceasta conditie este necesara numai in cazul cererilor prin care se urmareste realizarea drepturilor iar nu si atunci cand se cere constatarea dreptului in conditiile art. 35 CPC.
Nu inseamna ca dreptul afectat de un termen sau conditie suspensive sunt total lipsite de protectie juridica. Astfel, de la conditia ca dreptul sa fie actual legiuitorul a stabilit cateva exceptii care sunt de stricta interpretare si aplicare neputand fi extinse prin analogie; este vorba despre actiunile preventive reglementate de art. 34 CPC.
Atunci cand dreptul este afectat de un termen suspensiv care nu s-a implinit, textul reglementeaza 3 categorii de actiuni preventive:
Cererea pentru predarea unui bun la implinirea termenului contractual poate fi facuta chiar inainte de implinirea acestui termen, astfel, locatorul va introduce actiunea inainte de implinirea termenului din contractul de inchiriere pentru restituirea la termen a imobilului inchiriat;
Se poate cere inainte de termen executarea la termen a obligatiei de intretinere sau a altei prestatii periodice; de exemplu, in cazul unui contract de intretinere creditorul intretinerii poate formula cerere inainte de ziua in care datoria devine scadenta;
Pot incuviintate inainte de implinirea termenului si alte cereri pentru executarea la termen a unor obligatii ori de cate ori s-ar constata ca acestea pot intampina o paguba insemnata pe care reclamantul ar incerca-o daca ar astepta implinirea termenului.
Reclamantul trebuie sa faca dovada faptului ca daca ar astepta implinirea termenului ar fi pagubit semnificativ.
Caracterul important al pagubei se apreciaza de catre instanta in raport de persoana reclamantului, de situatia materiala a acestuia, de bunul cu privire la care poarta obligatia paratului, de starea sau valoarea bunului.
De mentionat ca, in toate cazurile de actiuni preventive prin posibilitatea introducerii cererii inainte de termen, debitorul nu este decazut din beneficiul termenului, aceasta deoarece hotararea obtinuta inainte de termen va fi pusa in executare abia la scadenta. Rezulta asadar ca actiunile preventive sunt profitabile creditorului pentru ca legiuitorul ii permite acestuia sa nu mai astepte implinirea termenului pentru a se constata ca debitorul nu isi respecta obligatia astfel incat numai la acest moment sa poata actiona ci la scadenta creditorul se va afla deja in posesia unui titlu executoriu pe care sa il poata pune in executare.
In cazul actiunilor preventive, paratul nu va fi obligat la cheltuieli de judecata intrucat in niciuna din ipoteze nu este in culpa procesuala. Aceste cheltuieli vor fi suportate de reclamant pentru ca el actioneaza preventiv.
Inafara de actiunile preventive mai regasim o forma speciala a acestui tip de actiuni reglementata in art. 33 CPC. Astfel, chiar daca interesul nu este nascut si actual se poate formula o cerere cu scopul de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina producerea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
In cazul acestor actiuni, interesul nu este nascut si actual intrucat fie nu a avut loc o incalcare a dreptului fie dreptul este afectat de termen sau de conditie suspensive iar aceste modalitati nu s-au implinit. In aceste cazuri, ceea ce nu este nascut si actual este interesul de a actiona pentru a obtine restabilirea situatiei anterioare incalcarii dreptului sau interesul de a actiona pentru respectarea unui drept afectat de termen sau conditie suspensiva inainte de implinirea acestora.
Spre deosebire de actiunile preventive reglementat de art. 34, in acest caz paratul va putea fi obligat la cheluieli de judecata intrucat este in culpa procesuala.
Atunci cand dreptul a carui protectie se urmareste ar fi afectat de un termen suspensiv, creditorul care a obtinut o hotarare favorabila intr-o asemenea cerere nu trebuie sa mai astepte implinirea termenului pentru a o putea pune in executare.
Diferenta dintre actiunile preventive reglementate de art. 34 alin. 3 si actiunea preventiva reglementata de art. 33
Cererea prevazuta de art. 33 poate sa fie formulata indiferent daca dreptul celui care actioneaza este sau nu afectat de termen pe cand actiunea prevazuta de art. 34 alin. 3 este conditionata de existenta unui termen suspensiv si neimplinit;
In cazul actiunilor prevazute de art. 33, daca partea interesata nu ar actiona paguba ce s-ar putea produce nu ar mai putea fi reparata. In cazul prevazut de art. 34 alin. 3 reclamantul ar putea suferi o paguba insemnata insa aceasta nu este e nereparat.
Lipsa dreptului
Daca dreptul nu este actual. Lipsa acestei conditii se invoca in cursul procesului civil prin intermediul exceptiei de prematuritate, care este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta.
Aceasta exceptie poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror sau de instanta din oficiu in orice stare a procesului.
In cazul in care exceptia este admisa, cererea se va respinge ca fiind prematur introdusa.
Daca s-a admis exceptia si s-a respins cererea, atunci cand dreptul devine actual reclamantul va putea formula o noua cerere de chemare in judecata fara sa I se poata opune autoritate de lucru judecat a primei cereri intrucat cu ocazia primei cereri nu s-a analizat fondul dreptului.
Daca pana la invocarea exceptiei de prematuritate termenul sau conditia suspensive s-au implinit, exceptia nu va mai fi admisa intrucat ar fi excesiv de formal ca actiunea sa fie respinsa intr-un moment in care dreptul a devenit actual numai pentru ca la data investirii instantei aceasta cerinta nu era indeplinita.
Daca, in urma dezbaterilor in fond se constata ca dreptul pretins de reclamant nu exista ori ca nu indeplineste conditiile de validitate mai putin cerinta caracterului actual, cererea va fi respinsa ca neintemeiata/nefondata.
Interesul
Orice cerere poate fi formulata si sustinuta numai daca autorul sau justifica un interes.
Prin interes se intelege folosul practic si imediat pe care il are o parte si prin care aceasta justifica punerea in miscare a actiunii judiciare.
Interesul poate sa fie material – patrimonial sau moral – nepatrimonial.
Conditia interesului trebuie sa exista nu numai la declansarea procedurii judiciare ci pe tot parcursul procesului si nu numai in legatura cu cererea de chemare in judecata ci ori de cate ori se apeleaza la oricare din formele procedurale care alcatuiesc continutul actiunii, precum exceptii, exercitarea cailor de atac.
Exemplu de cereri lipsite de interes:
Cererea prin care cel care are un titlu executoriu solicita constatarea dreptului recunoscut prin titlu;
Calea de atac exercitata de partea care a obtinut castig de cauza;
Revizuirea formulata de partea care nu obtine niciun folos din admiterea acestei cai;
Calea de atac prin care se invoca faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra unei cereri formulata de cealata parte;
Conditiile interesului
Interesul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
Sa fie determinat, adica folosul material ori moral pe care l-ar putea obtine sa fie concret si nu abstract;
Interesul sa fie legitim, adica in conformitate cu legea materiala ori procesuala.
Exercitarea unui drept fara interes legitim consitutie un abuz de drept. Cu toate acestea, o eroare de apreciere a reclamantului, o greseala de gandire a acestuia la promovarea cererii nu poate duce automat la concluzia ca cererea acestuia este abuziva. In acest caz revine judecatorului de a stabili in functie de circumstantele concrete ale cauzei in ce masura cererea reclamantului a fost facuta din greseala grava sau rea-credinta.
Interesul sa fie personal, adica folosul practic urmarit prin declansarea actiunii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune. Nu este ingaduit unei persoane sa apere interesele altei persoane.
Aceasta conditie este indeplinita si atunci cand cererea nu este promovata de titularul dreptului ci de persoane sau organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala activa. In asemenea cazuri, interesul se apreciaza prin raportare la persoana titularului dreptului.
Interesul sa fie nascut si actual, adica interesul sa existe in momentul in care se apeleaza la mijlocul procedural din continutul actiunii, rolul judecatorului constand in aceea de a solutionarea de litigii deja nascute.
Un interes eventual, ca si un interes trecut nu permite formularea unei cereri in justitie. Ca regula, daca dreptul este nascut si actual atunci si interesul este nascut si actual.
Daca dreptul este afectat de termen sau conditie suspensiva si acestea nu s-au implinit, nu s-a nascut nici interesul de a actiona motiv pentru care cererea va fi respinsa ca fiind lipsita de interes.
O alta exceptie de la regula ca interesul trebuie sa fie nascut si actual este reglementata de art. 33 teza a II-a.
Lipsa interesului
Pe parcursul procesului, lipsa interesului se invoca pe cale de exceptie, care este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta.
Daca exceptia lipsei de interes este admisa cererea se va respinge ca fiind lipsita de interes.
Daca dreptul este afectat de termen sau conditie suspensiva, iar cererea este introdusa inainte de implinirea acestor modalitati si fara a fi incidente actiunile preventive se va invoca tot lipsa de interes iar cererea se va respinge in consecinta.

Clasificare cererilor in justitie
In functie de scopul material urmarit de catre reclamant:
Cereri in realizare;
Cereri in constatare;
Cereri in constituire
Cereri in realizarea dreptului sunt reglementate in art. 3 alin. 1 CPC si sunt cele prin care reclamantul care se pretinde titularul unui drept solicita instantei sa il oblige pe parat sa ii respecte dreptul iar daca acest lucru nu este posibil sa il oblige la despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a nerespectarii dreptului.
Au acest caracter actiunea in revendicare, cererea prin care se solicita plata unei sume de bani, restituirea unui bun, executarea unui contract, anularea unui contract etc.
Specific pentru actiunile in realizare este faptul ca hotararea prin care instanta se pronunta asupra lor este susceptibila de executare silita.
Se mai numesc cereri in condamnare, in adjudecare sau executare.
Cererile in constatare se mai numesc si cereri in recunoastere sau confirmare. Sunt reglementate de art. 35 CPC conform cu care cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistente unui drept, cererea neputand fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege.
Asadar, cererile in constatare sunt cele prin care reclamantul solicita instantei sa se constate existenta unui drept al sau impotriva paratului sau inexistenta unui drept al paratului impotriva reclamantului fara ca instanta sa condamne la executarea unei prestatii.
Actiunea in constatare prezinta urmatoarele caracteristici:
Pe calea acestei cereri se poate solicita numai constatarea existentei sau neexistentei unui drept nu si a unui fapt. Pentru constatarea unei situatii de fapt, cererea se va respinge ca inadmisibila intrucat situatia de fapt poate fi constatata pe alta cale respectiv pe calea procedurii speciale a asigurarii probelor.
De vreme ce pe calea cererii in constatare se solicita doar constatarea existentei sau neexistentei unui drept, hotararea pronuntata intr-o asemenea cerere nu poate sa fie pusa in executare silita, prin urmare nici nu s-ar putea obtine suspendarea executarii unei asemenea hotarari. Aceasta este valabila numai in ceea ce priveste solutia data cererii privind constatarea. Daca prin hotarare s-au acordat si cheltuieli de judecata, aceasta parte a hotararii poate fi pusa in executare silita.
Cererea in constatare nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege. Asadar, cererea in constatare are caracter subsidiar si prin urmare, nerespectarea acestei conditii atrage respingerea cererii ca inadmisibila.
In aprecierea caracterului subsidiar trebuie avute in vedere toate mijloacele de realizare a dreptului inclusiv o eventuala contestatie la executare. De asemenea, in aprecierea caracterului subsidiar a unei cereri in constatare trebuie sa se tina cont de faptul ca expresia legiutitorului 'poate sa ceara', nu semnifica un drept de optiune intre cele doua tipuri de cereri ci faptul ca partea are la dispozitie o cerere prin care trebuie sa ceara realizarea dreptului.
Caracterul subisdiar al cererii trebuie verificat nu doar prin raportare la titularul dreptului ci si atunci cand se invoca de exemplu o exceptie procesuala.
Potrivit art. 125 CPC, cererea in constatare este de competenta instantei care judeca sau care ar putea sa judece actiunea in realizarea dreptului.
Cererile in constatare se clasifica la randul lor astfel:
Cereri in constatare pozitive prin care se solicita sa se constate existenta unui drept al reclamantul impotriva paratului si negative prin care se cere sa se constate inexistenta unui drept al paratului impotriva reclamantului;
Actiuni in constatare declaratorii, interogatorii si provocatorii.
Actiunile declaratorii sunt cele prin care se solcicita constatarea existentei sau inexistentei unui raport juridic.
Cele interogatorii urmaresc constrangerea unei persoane care beneficiaza de un termen pentru a face o optiune de a face alegerea. In acest caz, paratului este chemat in judecata pentru a fi intrebat si a raspunde daca ii recunoaste sau nu dreptul reclamantului.
Cele provocatorii sunt cele prin care titularul unui drept il cheama in judecata pe cel care prin atitudinea sau prin actele sale il impiedica pe reclamant in exercitiul normal al dreptului pentru ca paratul sa isi valorifice pretentiile sau sa isi dovedeasca dreptul sub sanctiunea de a nu il mai putea invoca daca nu il demonstreaza.
Cererile in constituire care se mai numesc si in transformare. Sunt acelea prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte pe care le invoca in scopul de a crea o situatie juridica noua.
Prin intermediul acestor cereri, reclamantul urmareste schimbarea sau desfiintarea raportului juridic vechi si crearea unui raport juridic nou.
Exemplu de cereri in constituire: cererea de divort, cererea de incuviintare ori de desfacere a adoptiei, cererea de punere sub interdictie.
Specificul acestor cereri este faptul ca, de principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor. Sunt, insa, si situatii in care cereri in constituire produc efecte si pentru trecut, ex. cererea de anulare a casatoriei.
In functie de natura dreptului care se valorifica prin actiune:
Cereri patrimoniale;
Cereri nepatrimoniale
Cererile patrimoniale: cererea in revendicare, in evacuare, in repararea unui prejudiciu patrimonial.
Cereri nepatrimoniale: cererea de divort, cererea in anularea casatoriei, cererea de stabilire a paternitatii.
Cererile patrimoniale se clasifica in:
Cereri reale;
Cereri personale
Cererile reale sunt cele prin care se valorifica un drept real. Ex. Cererea in revendicare, cererea confesorie, cererea negatorie, cererea posesorie, cererea in granituire, cererea de partaj.
Cererile reale subclasifica in mobiliare cand au ca obiect un bun mobil si imobiliare cand au ca obiect un bun imobil.
Cererile reale imobiliare sunt petitorii si posesorii.
Cererile personale sunt cele prin care se valorifica un drept personal de creanta. Spre deosebire de cererile reale, acestea sunt numeroase. Ex. Cererea privind executarea unui contract, cererea de evacuare, cererea pentru plata unor despagubiri.
La randul lor, se sublasifica in mobiliare si imobiliare.
Aceasta clasificare (patrim si nepatrim) prezinta relevanta sub urmatoarele aspecte:
Din punct de vedere al calitatii procesuale pasive, in cererile reale calitatea procesuala pasiva o are detinatorul bunului asupra caruia reclamantul pretinde un drept real, in schimb, in cazul actiunilor personale, titularul dreptului se poate indrepta numai impotriva celui obligat in acelasi raport juridic.
Din punct de vedere al competentei teritoriale, in cazul actiunilor personale si reale mobiliare competenta apartine instantei de la domiciliul sau sediul paratului. In cazul cererilor reale imobiliare competenta apratine instantei de la locul situarii imobilului. In cazul actiunilor personale imobiliare, competenta este alternativa intre instanta domiciliului paratului si instanta locului unde se afla imobilul.
In functie de calea procedurala aleasa de parte pentru valorificarea dreptului ei:
Cereri principale;
Cereri accesorii;
Cereri aditionale;
Cereri incidentale
Cererea principala este aceea prin care se declanseeaza procedura judiciara. Cererea principala este introductiva de instanta.
Printr-o cerere pot fi formulate mai multe capete principale impotriva aceleiasi persoane.
Cererile accesorii sunt acele cereri a caror solutionare depinde de solutia data unui capat principal. Ex. Intr-o cerere de divort capatul principal este desfacerea casatoriei iar capatul avand ca obiect numele sotilor este un capat accesoriu.
In calificarea unei cereri ca fiind principala sau accesorie nu are importanta ordinea in care partea isi inscrie pretentiile in cererea de chemare in judecata ci trebuie vazut care este capatul de cerere a carui solutie nu depinde de solutia data altui capat de cerere.
Cererile aditionale sunt cererile prin care se modifica pretentiile anterioare, deci cererea aditionala are legatura cu cererea prin care au fost formulate pretentiile modificate.
Cererile incidentale sunt cele formulate in cadrul unui proces in curs de desfasurare, cele mai multe putand fi formulate si ca cereri principale.
Au acest caracter cererea reconventionala, cererile de interventie.
Importanta acestei clasificari:
Din punct de vedere al competentei materiale si teritoriale, cererile accesorii, aditionale si incidentale sunt de competenta instantei investite cu cererea principala.
Sunt cereri care pot fi formulate numai pe cale accesorie cum este cererea sotilor privind numele purtat dupa divort;
Sunt cereri de natura accesorie asupra carora instanta trebuie sa se pronunte din oficiu, de ex. cererea prin care in procesul de divort instanta se pronunta asupra exercitarii autoritatii parintesti precum si asupra contributiei partintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor;
Tertii care intervind in proces devin parti iar hotararea le va fi opozabila;
In privinta cailor de atac, daca prin aceeasi hotarare au fost solutionate si cereri accesorii, hotararea este supusa in intregul ei caii de atac prevazuta de lege pentru cererea principala. Daca prin aceeasi hotarare s-au solutionat si cereri incidentale si principale iar unele sunt supuse apelului iar altele recursului, hotarea in intregul ei va fi supusa apelului;
Cererea accesorie sau incidentala urmeaza procedura prevazuta de lege pentru cererea principala.


Apararile in justitie

Apararile pe care le face … in cursul procesului civil constituie urmarea fireasca a cererii de chemare in judecata.
Potrivit art. 31 CPC, apararile formulate in justitie pot fi de fond sau de procedura.
Constituie aparare de fond orice mijloc prin care se urmareste respingerea cererii adeversarului dupa ce se analizeaza fondul raportului juridic. Pe de alta parte, apararea procedurala reprezinta orice mijloc prin care fara a se pune in discutie fondul raportului juridic litigios se urmareste inlaturarea unor neregularitati procedurale.
Apararea de fond se realizeaza prin invocarea exceptiilor procesuale.
Deosebirea dintre apararea de fond si apararea de procedura:
Aparararea pe fond este un mijloc prin care se contesta cererea de cheamre in judecata a reclamantului conducand la respeingerea ei ca nefondata sau neintemeiata, in vreme ce exceptia procesuala este un obstacol al cererii reclamantului, de cele mai multe ori cu caracter temporar prin care paratul contesta neregularitati privind organizarea judiciara, competenta sau procedura propriu-zisa de judecata.
Prin invocarea unei exceptii dilatorii pe care instanta o admite se intarzie momentul dezbaterii in fond. Daca insa exceptia este peremptorie si ea este admisa exista posibilitatea dezbaterii ulterioare a fondului intr-un alt proces. In privinta aparatilor, acestea se solutioneaza dupa dezbaterea fondului cauzei chiar si atunci cand exceptia a fost unita cu fondul situandu-se asadar in timp ulterior momentului exceptiilor.
Asemanari:
Ambele sunt forme de manifestare a actiunii civile;
Ambele sunt drepturi de sesizare a instantei;
Ambele pot fi invocate prin intampinare;
Efectele pe care le produce admiterea lor
Participantii la procesul civil
Instanta
Notiunea de instanta poate avea mai multe sensuri. In sensul cel mai larg, prin instanta se intelege organul caruia i-a fost recunoscuta de lege atributia de rezolvare a conflictelor (organ de jurisdictie). Intr-un sens mai restrans, prin instanta se desemneaza numai instantele de judecata. Intr-un sens si mai restrans, prin instanta se intelege un grad de jurisdictie, si in sensul cel mai restrans, prin instanta vorbim de completul de judecata.

Compunerea si constituirea instanteiu
Prin compunerera instantei se intelege alcaturirea ei in sensul cel mai restrans cu numarul de judecatori prevazut de lege. Avem in vedere participarea la judecata a numarului legal de judecatori diferit dupa cum judecata este in prima instanta sau in caile de atac, vorbim de asemenea de completul de divergenta care se alcatuieste prin includerea in completul initial a presedintelui sau vicepresedintelui instantei, a presedintelui de sectie sau a altui judecator desemnat de presedinte. Avem in vedere posibilitatea judectori de a face parte din complet atunci cand exista un caz de incompatibilitate. De asemenea, avem in vedere si situatia judecatorilor stagiari care pot judeca numai anumite categorii de procese, de asemenea avem in vedere faptul hotararea poate fi pronuntata numai de judecatorii in fata carora s-au pus concluziile finale. Avem in vedere, de asemenea, cazurile in care anumite categorii de litigii trebuie judecata de complete specializate.
Toate aceste aspecte tin de aspectul calitativ al compunerii completului.
Compunerea completului vizeaza si un aspect antitativ., Astfel, la judecata in prima instanta completul se compune cu un judecator, in apel cu 2, in recurs cu 3.
Constituirea instantei
Constituirea reprezinta alcatuirea completului de judecata cu toate persoanele si organele prevazute de lege. Este vorba de participarea alatarui de judecatori a grefierului, a magistratului asistent la ICCJ, a procurorului precum si a asistentilor judiciari in litigiile privind conflictele de munca si de asigurari sociale.
Nelegala compunere sau constituire a completului se invoca in cursul procesului pe cale de exceptie care este o exceptie de procedura, dilatorie si absoluta.
Daca a fost pronuntata o hotarare de prima instanta, incalcarea acestor reguli se invoca pe calea apelului. Daca hotararea este data fara drept de apel sau in apel, nelegala compunere sau constituire se invoca ca motiv de recurs. Daca hotararea instantei de recurs a fost data cu incalcarea normelor privind alacatuirea instantei ea poate fi criticata pe calea constesntatie in anulare. Nelegala compunere sau constituire a instantei nu poate constitui motiv de revizuire pentru ca aceasta critica nu figureaza printre motivele limitativ prevazute pentru exercitarea acestei cai de atac.
Incompatibilitate
Incompatibilitatea este o institutie procesuala care permite ca judecatorul cauzei aflat intr-una din situatiile anume prevazute de lege sa nu participe la judecata prezumandu-se ca nu poate sa fie impartial.
Impartialitatea implica absenta unei pareri preconcepute a judecatorului cu privire la litigiul respectiv.
Incompatibilitatea se aprecieaza in concret la speta si nu in general.
Cazurile de incompatibilitate
Pitrivit art. 41 CPC, judecatorul este incompatibil daca:
A pronuntat o incheiere interlocutorie (incheierea care leaga judecatorul cu privire la hotararea pe care a dat-o in sensul ca nu mai paote reveni la ea ) sau o hotarare prin care s-a solutionat cauza si ulterior este investit cu judecarea apelului, recursului, contestatiei in anulare sau revizuirii impotriva propriei hotarari.
Judecatorul este incompatibil in acest caz indiferet daca s-a pronuntat prin hotarare asupra fondului sau asupra unei exceptii intrucat s-a urmarit ca el sanu poata verifica in calea de atac legalitatea sau temeinicia propriei solutiei.
A pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care s-a solutionat cauza si este investit in urma trimiterii spre rejudecare a aceleiasi cauze.
Aceste caz de incompatibilitre intervine numai daca judecatorul s-a pronuntat initial asupra fondului cauzei, desi tenxul nu face o asemenea distinctie intrucat daca s-a pronuntat in temeiul unei exceptii de procedura iar instanta de control judiciar a apreciat ca solutia pe care a dat-o este nelegala dupa trimiterea spre rejudecare judecatorul nu este incompatibil pentru ca el nu va mai putea analiza din nou respectiva exceptie, decizia instantei de control judiciar fiind obligatorie.
Ambele cazuri anterior mentionate se aplica numai daca judecatorul s-a pronuntat in cadrul aceluiasi proces. Daca judecatorul este sesizat pe cale separata cu o cerere identica cu prima el nu este incompatibil.
Judecatorul a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza.
Nu este suficient ca judecatorul sa fi fost citat in calitate de martor ci este necesar sa fie audiat efectiv in calitate de martor in procesul in care trebuie sa dea hotararea.
Trebuie sa isi fi indeplinit in mod efectiv insarcinarea de expert sau de arbitru.
Si in calitatea de procuror, actualul judecator a pornit procesul sau a pus concluzii.
Dupa ce si-a exercitat calitatea de mediator a devenit judecator in litigiul respectiv.
Alte cazuri de incompatibilitate.
Inafara de art. 41 care reglementeaza cazuri de incompatibilitate absoluta, art. 42 reglementeaza alte cazuri de incompatibilitate.
Astfel:
Este incompatibil judecatorul cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la soltutie in cauza pe care a fost desemnat sa o judece.
Textul vizeaza anterpronuintarea judecatorului la speta dedusa judecatii.
In cazul in care judecatorul si-a spus parerea intr-o lucrare stiinfica, retragerea acestuia de la judecata ar putea sa intervina nu pe acest temei ci eventual in conditiile pct. 13 al art. 42.
Punerea in discutia partilor din oficiu a unor chestiuni de fapt sau de drept nu il fac pe judecator incompatibil.
Este incompatibil judecatotur in caexista imprejurari care fac jutificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori descendentii sau afinii lorau un interes in legatura cu pricina ce se judeca.
Acest interes poate exista cand judecatorul, sostu, ascendentul, descendentul, afinul sunt sau nu parti in cauza. Interesul poate fi material sau moral.
Judecatorul este sot, ruda, sau afin pana la gradul 4 inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei parti sau daca judecatorul este casatorit cu fratele ori cu sora uneia dintre aceste persoane.
Sotul sau fostul sot al judecatorului este ruda sau afin pana la gradul 4 inclusiv cu vreuna din parti.
Daca judecatorul, sotul sau rudele lor pana la gradul 4 inclusiv ori afinilor sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una din parti este judecator.
Daca intre judecator, sotul sau rudele lor pana la gradul 4 inclusiv sau afinii lor si una dintre parti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi desemnat sa judece pricina.
In cazul plangerilor penale formulate de parti, judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa.
Daca judecatorul este tutore sau curator al unei din parti.
Daca judecatorul, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una din parti.
Daca judectorul, sotul sau ori una din rudele acestora pana la gradul 4 inclusiv sau afinii lor se afla in relatii de dusmanie cu una dintre parti, cu sotul ori rudele acesteia pana la gradul 4 inclusiv.
Pentru ca acest motiv sa duca la admiterea cererii de recuzare, partea trebuie sa dovedeaza dusmania pe care o invoca.
Daca judecatorul atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o ruda a sa pana la gradul 4 inculsiv a paraticipat ca procuror sau judecator la judecarea aceleiasi pricini inaintea aceliasi instante.
Daca judecatorul este sot sau ruda pana la gradul 4 inculsiv sau afin cu un alt membru al completului de judecata.
Daca sotul, o ruda ori un afin al judecatorului pana la gradul 4 inclusiv a reprezentat sau a asistat partea in aceiasi pricina inaintea altei instante.
Atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa.
Ipoteze: prietenia notorie dintre judecator si avocat, faptul ca judecatorul este nas al uneia din parti etc.
Toate cazurile de incompatibilitate mentionate se aplica si in cazul concubinilor.

Abtinerea si recuzarea
Mijloacele procesuale prin care se invoca incompatibilitatea pe parcursul procesului sunt abtinerea si recuzarea.
Judecatorul aflat intr-o situatie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre parti inainte de inceperea oricarei dezbateri. Daca motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parti doar dupa inceperea dezbaterilor, aceasta trebuie sa solicita recuzarea de inadata ce motivele ii sunt cunoscute.,
Legat de abtinere, judecaoturl care stie ca exista un motiv de cincompatibilitate in privinta sa este obligat sa se abtina de la judecarea cauzei.
Pentru a putea vedea daca instanta sau partile ar putea invoca direct in caile de atac nelegala compunere a completului decurgand din incompatibilitate trebuie sa stabilim in ce cazuri incompatibilitatea este reglementata de norme imperative. Concluzia este ca numai cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 41 din cod este reglementata de astfel de norme iar nu si incompatibilitatea din art. 42.
Daca un judecator incompatibil a pronuntat o hotarare in prima instanta susceptibila de apel, incompatibilitatea poate constitui motiv de apel cu conditia sa fi fost recuzat pentru unul din motivele prevazute la art. 41.
De asemenea, considerente sunt valabuile pentru etapa recursului dar si pentru etapa contestatiei in anulare.
Incompatibilitatea, insa, nu poate fi invocata pe calea revizuirii.
Recuzarea nu poate fi invocata pe calea unei exceptii procesuale.
Ce se intampla insa in cazul in care daca dupa admiterea unei declaratii de abtinere sau a unei cereri de recuzare judecatorul respectiv continua sa faca parte din completul de judecata. In asemenea situatie ar putea fi invocata exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata.
Hoatararea pronuntata de un judecator incompatibil este lovita de nulitate neconditionata de vatamare.
Procedura de judecata
Inainte de primul termen de judecata, grefierul de sedinta va verifica pe baza dosarului cauzei daca judecatorul acesteia se afla in vreunul din cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 41 si, cand este cazul, ca intocmi un referat corespunzator.
Abtinerea provine de la judecator iar recuzarea de la parte.
Judecatorul se abtine in 2 situatii:
Atunci cand, dupa fixarea primului termen de judecata stie ca in privinta sa exista un motiv de incompatibilitate. In acest caz, judecatorul este obligat sa se abtina;
Atunci cand a fost recuzat. Devreme ce a fost recuzat, judecatorul poate declara ca se abtine ceea ce inseamna ca recuzarea nu trebuie sa fie urmata in mod obligatoriu de abtinerea judecatorului.
Declaratia de abtinere se face in scris de indata ce judecatorul a cunoscut existenta cazului de incompatibilitate sau verbal in sedinta fiind consemndata in inchierea de sedinta.
Intrucat cererea de recuzare provine de la parte, aceasta poate fi facuta fie de parte personal, fie prin mandatar ad litem. Avocatul partii nu poate face in nume propriu cerere de recuzare.
O cerere prin care partea doreste ca judecatorul sa se abtina de la solutionarea cauzei va fi calificata drept cerere de recuzare.
In privinta recuzarii se retin urmatoarele aspecte cu privire la momentul pana la care poate fi formulata cererea de recuzare.
Pentru motivele de incompatibilitate aratate in referatul intocmit de grefier, recuzarea trebuie sa fie ceruta in etapa cercetarii procesului.
Daca motivele s-au ivit ulterior sau au fost cunoscute de parte ulterior, dupa inceperea dezbaterilor trebuie sa solicita recuzarea de indata ce motivele ii sunt cunoscute partii.
Este posibil ca cererea de recuzare sa fie facuta si dupa inchiderea dezbaterilor si pana la momentul pronuntarii hotararii caz in care se va solutiona de instana respectiva, aceasta intrucat codul prevede ca cererea de recuzare poate fi facuta pana la data pronuntarii hotararii.
Momentul la care partea interesata a cunoscut existenta motivului de incompatibilitate este o chestiune de fapt lasata la aprecierea instantei care soltioneaza cererea.
Judecatorii care pot fi recuzati
Pot fi recuzati numai judecatorii care fac parte din completul de judecata caruia pricina i-a fost repartizata pentru solutionare.
Judecatorii instantelor ierarhic superioare nu pot fi recuzati prin cereri formulate la instanta inferioara.
Un judecator nu poate fi recuzat daca o alta cerere de recuzare intemeiata pe acelasi motiv de incompatibilitate a fost deja respinsa.
Judecatorul nu poate fi recuzat decat pentru motivele prevazute la art. 41 si 42 CPC.
In toate aceste din urma cazuri, cererea de recuzare se va respinge ca inadmisibila.
Cerera de recuzare se poate face verbal in sedinta si se va consemna in incheierea de sedinta sau in scris pentru fiecare judecator in parte cu aratarea cazului/cazurilor de incompatibilitate si a probelor de care partea intelege sa se foloseasca.
In caz de compunere colegiala completului, daca se apreciaza ca exista motive de incomparibilitate in persoana mai multor judecatori din complet, acestia din urma pot fi recuzati in acelasi timp printr-o cerere unica.
In privinta probelor, de retinut ca interogatoriul nu este admisibil ca mijloc de dovedire a motivelor de incompatibilitate.
Starea cauzei pana la solutionarea cererii de recuzare sau declaratiei de abtinere
Pana la soltuonarea declaratiei de abtinere nu se va face niciun act de procedura. Formularea unei cereri de recuzare nu determina suspendarea judecatii, cu toate acestea, pronuntarea soltuiei in cauza nu poate avea loc decat dupa soltuionarea cererii de recuzare.
Abinerea sau recuzarea se solutioneaza de un alt complet al instantei respective in compunerea caruia nu poate intra judecatorul recuzat sau care a declarat ca se abtine, iar cand din pricina abtinerii sau recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata cererea se judeca de instanta ierarhic superioara.
Daca s-a formulat si declaratie de abtinere si cerere de recuzare, declaratia se abtinere se soltuioneaza cu prioritate/. In caz de admitere a declaratiei de abtinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsa ca fiind lipsita de obiect.
Daca declaratia de abtinere se respinge prin aceeasi incheiere instanta se va pronunta si asupra cererii de recuzare.
Asupra abinerii sau recuzarii, instanta hotaraste de indata in camera de consiliu si fara prezenta partilor ascultandu-l pe judecatorul recuzat sau care a declarat sa se abtine numai daca apreciaza ca este necesar.
In aceleasi conditii instanta va putea asculta si partile.
Cererea de recuzare si declaratia de abtinere formulate la acelasi termen se vor soltuiona impreuna.
In cazul in care abtinerea sau recuzarea au fost intemeiate pe motivul prevazut la art. 42 pct. 11, instanta va stabili care dintre judecatori nu va lua parte la judecata cauzei.
Instanta se pronunta asupra abtinerii sau recuzarii printr-o incheiere care se pronunta in sedinta publica.
Daca abtinerea sau recuzarea au fost admise, judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii. In acest caz, incheierea va arata in ce masura actele indeplinite de judecator urmeaza sa fie pastrate. In lipsa acestei mentiuni, actele de procedura urmeaza a fi refacute.
In cazul in care abtinerea sau recuzarea au fost soltutionate de instanta ierarhic superioara, aceasta din urma va dispune in caz de admitere a cererii trimiterea pricinii la o alta instanta de acelasi grad din circumscriptia sa.
Daca, insa, cererea este respinsa pricina se inapoiaza instantei inferioare.
Caile de atac
Incheierea prin care s-a respeins recuzarea poate fi atacata numai de parti odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza. Daca aceasta din urma hotarare este definiotiva, incheierea va putea fi atataca cu recurs la instanta ierarhic superioara in termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotarari.
Daca hotararea finala ramane definitiva la ICCJ, nu mai poate fi declarat recursul impotriva incheierii de respingerii a…pentru ca nu exista o instanta ierarhic superioara care sa soltuoneaze calea de atac.
Incheierea prin care s-a incuviintat sau s-a respins abtinerea precum si cinehierea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse niciunei cai de atac. De asemenea, nu este supusa niciunei cai de atac nici inchieierea prin care s-a respeins recuzarea ca ramasa fara obiect urmare admiterii cu prioritate a declaratiei de abtinere.
Daca instanta de apel constata ca recuzarea a fost in mod gresit respinsa va reface toate actele de procedura si daca apreciaza necesar dovezile administrate la prima instanta.
Cand instanta de recurs constata ca recuzarea a fost gresit respinsa ea va casa hotararea dispunand trimiterea cauzei la instanta de apel sau daca apelul este suprimat, la prima instanta.
Toate dispozitiile referitoare la incompatibilitatea judecatorului se aplica in mod corespunzator procurorilor, magistratilor asistenti, grefierilor si asistentilor judiciari.
Parti
Partile in procesul civil sunt acele persoane care indeplinesc conditiile generale pentru exercitiul actiunii civile si intre care s-a legat raportul juridic litigios.
In general, raportul jrudiic presupune existenta unui reclamant si unui parat. Exista, insa cazuri, in care in raportul juridic sunt implicate mai multe subiecte, mai multe persoane sa fie impreuna reclamante sau parate. In acest caz vorbim despre coparticipare procesuala numita si tovarasie procesuala sau litisconsortiu
Coparticiparea procesuala exista in urmatoarele cazuri:
Cand obiectul procesului este un drept sau o obligatie comuna a reclamantilor sau paratilor;
Cand drepturile sau obligatiile partilor au aceeasi cauza;
Cand intre drepturile sau obligatiile partilor exista o stransa legatura.
Clasificarea coparticiparii procesuale
Coparticipare subiectiva cand exista o pluralitate de persoane cu acleeasi interese, obiectiva cand exista conexarea a doua sau mai multor dosare cu conditia sa nu fie aceleasi parti in toate dosarele conexate.
Coparticipare activa cand sunt mai multi reclamanti, pasiva cand sunt mai multi parati, mixrta cand sunt mai multi reclamanti si mai multi parati.
Coparticipare facultativa si obligatorie. Regula este coparticiparea facultativa, prin derogare de la aceasta regula coparticiparea este onligatorie cand mai multe persoane se afla intr-o anumita leagura care impune soltuoinarea unitara a litigiului cu privire la toti coparticipantii printr-o singura hotarare.
Efectele copartici[parii procesuale
Regula este ca raporturile dintre coparticipanti sunt guvernate de principiul independentei procesuale in sensul ca actele de procedura, apararile si concluziile unui dintre reclamanti sau parati nu le pot profita celoralti si nu ii pot prejudicia. De la acest principiu exista o derogare si anume: daca prin natura raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii legale efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor sau paratilor, actele de procedura indeplinite numai de unii dintre ei sau termenele incuviintate numai unora dintre ei pentru indeplinirea actelor de procedura profita si celorlalti. Iar candactele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti se va tine seama de actele cele mai favorabile.
Natura raportului ce atrage existenderea efectelor hotararii asupra tuturor coparticipantilor este aceeas a unui rarport de solidaritate sau indivizibiltate. O coparticipare procesuala existenta in prima instanta nu trebuie sa continue obligatoriu in caile de atac.
Reclamantii sau paratii care nu s-au infatisat ori nu au indeplinit un act de procedura in termen vor continua totusi sa fie citati daca potrivit legii nu au termen in cunostinta.
In cazul in care coparticipantii au un singur reprezxentant se va comunica o singura copie de pe cereree. Daca nr comparticipantilor este prea mare, judecatorul va putea dispune reprezentarea lor printr-un mandatar.
Actele de procedura indeplinite de coparticipanti sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru.
In privinta cheltuielilor de judeccata, ei vor fi obligati in mod egal, proportional sau solidat, potrivit cu pozitia lor in proces si cu natura raportului juridic existent intre ei.

10.12.2014
Participarea Tertilor in procesul civil

Interesul de largire a cadrului procesual initialpoate sa apartina fie partilor, si vorbim de interventie fortata, fie unor terte persoane si vorbim de interventie voluntara.
Ca efect al interrventiei are loc o prorogare de competenta a instantei investite cu cererea principala asupra cererii incidentale.
Un alt efect, intervenientul poate sa exercite impotriva hotararii finale caile de atac prevazute de lege pentru cererea principala.
Un alt efect, hotararea care se va pronunta va avea autoritate de lucru judecat si fata de intervenient.
Interventia voluntara
Potrivit art. 61 CPC, interventia voluntara poate fi principala atunci cand intervenientul pretinde pentru sine in tot sau in parte dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta si accesorie cand sprijina numai apararea uneia dintre parti.
Particularitati
Interventia voluntara este o cerere incidentala
Tertul intervine in proces din proprie initiativa
Dupa admisibilitatea in principiu a cererii de interventie, intervenientul devine parte in proces
Poate interveni in proces numai o persoana straina de cadrul procesual initial si, de asemenea, este posibil ca o persoana sa intervina atat in interes propriu cat si in interesul uneia din parti.
Interventia voluntara principala
Este folosita de tertul care actioneaza pentru a obtine pentru sine un profit.
Ca si natura juridica, interventia voluntara principala reprezinta o cerere de chemare in judecata.
Ca regula, cererea de interventie principala poate fi facuta numai in fata primei instante si inainte de inchiderea dezbaterilor in fond. Prin exceptie, cu acordul express al partilor, interventia principala se poate face si in instanta de apel ca o derogare de la prevederile art. 478 alin. 3.
In recurs, cererea de interventie voluntara principala nu este admisibila, nici in revizuire nici in contrestatia in anulare.

Admisibilitatea interventiei principale
In principiu, interventia voluntara principala nu cunoaste limitari. Exista, insa, cateva precizari.
Interventia principala nu este admisibila in actiunile cu caracter strict personal.
In litigiile de munca nu este admisibila interventia principala intrucat o alta persoana nu poate cere sa I se stabileasca drepturi decurgant dintr-un raport juridic de munca in care subiect este persoana care figureaza ca parte in cererea principala.
Este admisibila in materia ordonantei presedentiale cu conditia ca tertul sa nu puna in discutie fondul dreptului.
Este admisibila intr-o actiune posesorie cu conditia ca tertul sa nu invoce un drept asupra bunului.
Interventia voluntara accesorie
Ca si natura juridica, interventia accesorie reprezinta o aparare.
Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tine la valorificarea unui drept ci urmareste ca prin apararile pe care le face, instanta sa pronunte o solutie in favoarea partii pentru care intervine.
Admisibilitatea interventiei accesorii
In principiu, CPC nu instituie limitari sub acest aspect. Se impun si aici cateva precizari.
In litigiile privind starea si capacitatea persoanelor, interventia ccesorie este admisibila cu exceptia princinilor cu caracter strict personal.
Este admisibila in materie de contencios admisnistrative
Este admisibila si in litgiile de munca
Procedura de judecata a interventiei voluintare
Cererea de interventie voluntara se formuleaza in cadrul unui proces deja inceput.
Interventia voluntara principaloa trebuie facuta in forma unei cereri de chemare in judecarta si se indreapta impotriva ambelor parti intiale ale procesului.
Cererea de interventie accesorie trebuie facutra in scris si trebuie sa cuprinda doar elementele prevazute la art. 148 CPC.
Instanta se pronunta asupra admisibilitatii in principiu a cererii de interventie voluntara dupa ascultarea partilor.
Pentru ca ascultarea partilor sa nu fie formala, cererea de interventie se comunica inainte de a se discuta admisibilitatea in principiu.
Pentru a se pronunta asupra admisibilitatii in principiu, instanta verifica urmatoarele aspecte:
Daca tertul justifica un interes si pretinde un drept propriu sau un drept in stransa legatura cu dreptul pretins de reclamant, in cazul interventiei principale, si in cazul interventiei accesoriii daca tertul tinde la apararea dreptului partii in favoarea careia intervin;
Daca cererea de interventie are legatura cu cererea principala pentru a se justifica astfel judecarea lor impreuna;
Daca cererea de interventie principala este facuta in termen si, daca este facuta in apel, daca exista acordul partilor.
Daca in raport de natura litigiului, interventia voluntara este admisibila.
Asupra admisibilitatii in principiu, instanta se pronunta prin incheiere prin care fie va incuviinta in principiu cererea de interventie fie va respinge cererea de interventie ca inadmisibila.
Incheierea instantei trebuie sa fie motivata si are caracter interlocutoriu, astfel incat instana nu mai poate reveni asupra ei si sa pronunte o alta solutie.
Incheierea prin care s-a incuviintat in principiu cererea de interventie nu se poate ataca decat odta cu hotararea asupra fondului.
In calea de atac, trebuie criticata in mod express incheierea de admitere in principiu, simplul fapt ca este atacata hotararea data asupra fondului nefiind suficient pentru instanta de control judiciar sa se considere investita si cu analiza incheierii de admitere in principiu.
Incheierea de admitere in principiu este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea asupra fondului
In cazul in care s-a respins ca inadmisibila cererea de interventie, tertul ale la indemana 2 posibilitati:
Fie sa atace separat incheierea de respingere in termen de 5 zile care curge de la pronuntare pentru partea prezenta si de la comunicare pentru partea lipsa.
Fie sa formuleze o cerere separata prin care sa-si valorifice pretentiile pe cale principala fara a I se opune autoritatea de lucru judecat intrucat in procesul in care a intervenit nu s-a judecat nimic in privinta cererii sale.
Dupa admiterea in principiu, tertul devine parte in proces.
Intervenientul va prelua procedura in starea in care se afla in momentul interventiei sale dar va putea solicita administrarea de probe.
Actele de procedura ulterioare vor fi indeplinite si fata de el.
In cazul interventiei principale, dupa admiterea in principiu, instanta va stabili un termen in care trebuie depusa intampinare fata de aceasta.
De asemenea, partile in contradictoriu cu care tertul a formulat cererea de interventie pot depune cerere reconventionala prin care sa invoce pretentii proprii fata de intervenient.
Interventia principala se judecata odata cu cererea principala.
Prin exceptie, atunci cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin cererea de interventie, instanta poate dispune disjungerea ei si judecarea separata afara de cazul in care intervenientul principal pretinde pentru sine dreptul dedus judecatii.
Disjungerea interventiit principale nu poate sa fie dispusa daca intervenientul principal pretinde pentru sine in tot sau in parte insusi dreptul dedus judecatii prin cererea de chemare in judecata. Nu poate oprea disjungerea daca judecata cererii de inteventie ar fi intarsziata de cererea principala. Daca judecarea cererii de interventie ar fi intarziata de alte cereri indicentale, disjungerea se dispune de instanta prin incheiere ce se poate ataca numai odata cu hotararea asupra fondului.
In urma disjungerii, se va forma un dosar separat care va ramane in competenta instantei investite cu judecarea cererii principale operand o proprogare de competenta care isi intinde efectul si dupa disjungere.
Intervenientul principal are o pozitie independenta in proces, atat fata de partile initiale cat si fata de alti intervenienti.
Solutiile pe care le poate pronunta instanta asupra cererilor de interventie principala
Daca cererea principala si cererea de interventie au acelasi obiect ele nu pot fi admise amandoua in intregime intrucat se exclud reciproc. In schimb, pot fi admise in parte fiecare.
Daca cele doua cereri nu au acelasi obiect, este posibila admiterea in intreegime atat a cererii principale cat si a cererii de interventie.
In prinvinta interventieiaccesorii, aceasta avand natura unei aparari, se judecata intotdeauna impreuna cu cererea principala, ea neputand fi disjunsa si judecata separat. Asupra ambelor cerere instanta se va pronunta printr-o singura hotarare.
Cererea de interventie accesorie, indiferent in favoarea cui este facuta urmeaza soarta cererii principale. Astfel, daca reclamantul renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, daca paratul achieseaza la pretentiile reclamantului sau daca partile sting litigiul printr-o tranzactie, interventia accesorie va fi respinsa ca lipsita de obiect.
Intervenientul accesoriu are o pozitie procesuala subordonata partii in favoare careia intervine astfel incat nu poate sa savarseasca acte de procedura care contravin interesului acestei parti.
De asemenea, intervenientul accesoriu poate sa renunte la judecata cererii de interventie numai cu acordul partii pentru care a intervenit..
Solutiile pe care le pornunta instanta asupra interventiei accesorii
Daca interventia accesorie este facuta in favoarea reclamantului se va admite daca se admite si cererea principala intrucat in acest caz apararea tertului i-a profitat reclamantului si se va respinge daca se respinge si cererea principala pentru ca in acest caz, apararea tertului nu l-a ajutat pe reclamant. Daca reclamantul renunta la judecata sau la dreptul subiectiv ori daca intervine o tranzactie intre parti, cererea de interventie se respinge ca lipsita de obiect;
Daca cererea de interventie accesorie este facuta in interesul paratului se va admite daca se respinge cererea de chemare in judecata intrucat in acest caz, reclamantul este cel care cade in pretentii deci apararea tertului i-a profitat paratului. Se va respinge daca se admite cererea principala pentru ca in acest caz, paratului a cazut in pretentii.
Daca paratul achieseaza la pretentiile reclamantului, cererea de interventtie accesorie este lipsita de obiect.
Interventia fortata
Presupune largirea cadrului procesual initial din initiativa partilor originare.
Chemarea in judecata a altor persoane
Sediul materiie 68-71 CPC.
Specific acestei forme de interventie este faptul ca tertul ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Aceasta cerere poate fi forumalata de oricare dintre partile initiale, asadar reclamantul, paratul ori chiar intervenientul principal.
Momentul pana la care poate fi formulata aceasta cerere difera. Astfel, paratul poate depune cererea in termenul prevazut de lege pentru depunderea intampinarii inaintea primei instante, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata. In schimb, reclamantul sau intervenientul principal, pot formula cererea pana la finalizarea cercetarii procesului in prima instanta. Aceasta diferenta se justifica prin faptul ca paratul este in masura sa cunoasca persoanele care pot pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul inca de la primirea cererii de chemare In jdecata, in timp ce reclamantul sau intervenientul principal afla de existenta acestor persoane de regula pe parcursul procesului.
Procedura de judecata a cererii de chemare in judecata a altei persoanei
Aceasta cerere este o cerere incidentala de competenta instantei investire cu cererea principala.
Cat priveste forma cererii nu trebuie sa imbrace forma unei cereri de chemare in judecata.
Instanta trebuie sa discute admisibilitatea in principiu a cererii de chamare in judecata a altor persoane
Incheierea prin care se admite in principiu cererea de interventie poate sa fie ataca numai odata cu fondul. In schimb, incheierea de respingere aca inadmisibila a cererii de interventie poate fi atacata n termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta si de la comunciare pentru partea lipsa. Calea de atac in acest caz erste numai apelul
Dupa admiterea in principiu a cererii de interventie tertul devine parte in proces si va lua procedura din starea in care se afla la momentul interventiei sale insa va putea administra administra rea de probe.
Dupa admiterea in principiu a cererii de interventie, instanta va stabili un termen in care cel chemat in judecata trebuie sa depuna intampinare.
Cel chemat in judecata dobandeste pozitia procesuala de reclamant iar hotararea ii va fi opozabila. El nu este insa reclamant chiar daca prin definite ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul, pozitia procesuala de reclamant nefiind acelasi lucru cu calitatea procesuala de reclamant.
Exista cazuri in care legea ingaduie ca paratul initial sa fie scos din proces si sa fie inlocuit cu tertul. Astfel, atunci cand paratul chemat in judecata pentru o datorite baneasca recunoaste datoria si declara sa vrea sa o execute fata cel careuia ii va fi stabilit dreptul pe cale judecatoreasca, el va fi scos din proces daca a consemnat la dispozitia instantei intreaga suma datorata.
Declaratia paratului poate fi facuta in scris prin intampinare sau verbal si consemnata in incheierea de sedinta.
Pentru a se lua act de declaratia paratului nu este nevoie de acordul reclamantului.
Dupa inlocuirea paratului scos din cauza, judecata va continua in noul cadrul procesual intre reclamant si tertul chemat in judecata.
Hotararea, insa, se va comunca si paratului pentru a-I fi opozabila avand inv edere declaratia pe care a facut-o.
Cererea de interventie fortata nu poate sa fie disjunsa si judecata separat de cererea principala.
Solutiile pe care le poate pronunta instanta asupra cererii de chemare in judecata a altor persoane
Daca interventia fortata a fost facuta de reclamant. Daca se admite cererea principala se va admite si cererea de interventie, daca se respinge cererea principala se va respinge si cererea de interventie;
Daca interventia a fost ceruta de parat. Daca se admite cererea de chemare in judecata se va admite si cererea de interventie, daca se respinge cererea principala se va respinge si cerrea de interventie fortata.
Chemarea in garantie
Art. 72-74 CPC.
Partea interesata poate sa cheme in garantie o terta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubire.
Cel chemat in garantie, poate la randul sau sa cheme in garantie o alta persoana.
Pe calea acestei forme de interventie fortata nu este posibila atragerea in proces a unui alt parat.
Scopul urmarit prin cererea de chemare in garantie
Tertului I se confera posibilitatea de a administra toate dovezile si de a face toate apararile in sprijinul partii pe care o garanteaza;
Daca cel garantat pierde procesul, prin aceeasi hotarare instanta va admite si cererea de chemare in garantie daca apreciaza ca este intemeiata.
Momentul pana la care poate fi formulata cererea de chemare in garantie
Reclamantul sau intervenientul principal pot formula aceasta cerere pana la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instantei. Paratul poate sa formuleze aceasta cerere in termenul prevazut de lege pentru depunerea intampinarii sau daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata.
Admisibilitatea cererii de chemare in garantie
In principiu, cererea de chemare in garantie este admisibila in orice materie,.
De cele mai multe ori este folosita in litgiiile in materie conteactuala, in materie de proprietate sau in litgiile privind plata de despagubiri.
Chemarea in garantie nu esta admisibila in materia ordonantei presedintiale deoarece ea priveste fondul dreptului.
De asemenea, nu este admisibila in litgiiile de munca. Nu este admisibila nici in actiunile nepatrimoniale si nici in procedura necontencioasa.
Procedura de judecata
Este o cerere incidentala de competenta instantei investite cu cererea principala.
Cererea de chemare in garantie trebuie sa imbrace forma unei cereri de chemare in judecata.
Instanta trebuie sa se pronunte asupra admisibilitatii in principiu.
Procedura este la fel ca la cererea de chemare in judecata a altei persoane.
Solutiile sunt diferite. Acestea sunt:
Daca cererea de chemare in garantie este formulata de reclamant, se va admite daca cererea principala este respinsa, daca este gasita intemeiata. Se va respinge ca fiind lipsita de obiect sau interes, daca cererea principala este admisa.
Daca cererea de chemare in garantie este formulata de parat, se va admite daca este gasita intemeiata in cazul in care cererea principala este admisa, se va respinge ca fiind lipsita de obiect sau de interes daca cererea principala este respinsa.
Aratarea titularului dreptului
Art. 75-77 CPC.
Aceasta cerere poate fi formulata numai de paratul care detine un bun pentru altul sau care exercita in numele altuia un drept asupra unui lucru si care il va putea arata pe cel in numele caruia detine lucrul sau exercita dreptul daca a fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real asupra lucrului.
Conditii de admisibilitate
Poate fi formulata nu de orice parat ci numai de paratul chemat in judecata printr-o actiune reala;
Paratul este un detentor precar pentru ca detine lucrul sau exercita un drept asupra lucrului ce formeaza un obiect asupra litigiului in numele altuia.
Paratul poate sa formuleze aceasta cerere inaintea primei instante in termenul prevazut de lege pentru depunerea intampinarii, iar daca intampinarea nu e obligatorie cel mai tarziu la primul termen de judecata
Procedura de judecata
Aceasta cerere este o cerere incidentala care este de competenta instantei sesizate cu cererea principala.
Aceasta cerere nu trebuie sa imbrace forma unei cereri de chemare in judecata.
Instanta trebuie sa se pronunte asupra admiterii in principiu a acestei cereri. Dupa admiterea in principiu, tertul dobandeste calitatea de parte iar instanta va stabili un termen pentru ca cel aratat ca titular al dreptului sa depuna intampinare.
Solutiile pe care le poate pronunta instanta:
Cel aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului iar reclamantul este de acord cu inlocuirea paratului initial. In acest caz, tertul va luat locul paratului care va fi scos din proces iar litigiul va continua intre reclamant si tert, acesta din urma dobandint pozitia procesuala a paratului;
Cel aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului iar reclamantul nu este de acord cu inlocuirea paratului initial sau ipoteza in care cel aratat ca titular al dreptului nu se infatiseaza ori contesta sustinerile paratului. In toate aceste 3 situatii tertul dobandeste calitata de intervenient principal iar procesul va continua intre reclamant, parat si tertul intervenient.
Interventia principala se judecata odata cu cererea principala
Cand judecata cererii principale ar fi intarziata prin cererea de interventie, instanta va puta cere disjungerea ei si judecarea separata operand in continuare efectul prorogarii de competenta.


Introducerea fortata in cauza din oficiu al altor persoane
CPC consacra 3 situatii in care judecatorul poate sa dispuna din oficiu introducerea in proces a altor persoane si anume:
In cazurile expres prevazute de lege;
In procedura necontencioasa;
In procedura contenctioasa cand raportul juridic dedus judecatii o impune.
Prin recunoasterea dreptului judecatorului de a introduce din oficiu in proces alte persoane se reglementeaza o exceptie de la principiu disponibilitatii si se urmareste evitarea ulterioara de noi procese.
Procedura de introducere in cauza
In primele doua situatii (in cazurile anume prevazute de lege si in procedura necontenctioasa) judecatorul nu este tinut de vointa partilor, astfel incat chiar daca partile se opun va putea sa dispuna introducerea in cauza a altor persoane.
In ultima situatie a procedurii contencioase, cand raportul juridic litigios o impune, judecatorul nu poate impune partilor largirea cadrului procesual daca partile se opun, insa va putea respinge actiunea.
Aceasta din urma situatie are in vedere cazul in care raportul juridic litigios cuprinde mai multe persoane dar care nu figureaza toate ca parti in proces. In acest caz, judecatorul va pune in discutie necesitatea introducerii acestora in cauza.
Judecatorul nu procedeaza in acest fel decat in cazul in care raportul juridic litigios o impune si el apreciaza ca pricina nu pooate fi solutionata fara participarea tertului.
In cazul in care partile se opun, instanta va respinge cererea fara a se pronunta in fond.
Hotararea astfel pronuntata este supusa numai apelului.
In orice situatie tertul va fi introdus in proces pana cel mai tarziu la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante.
Instanta dispune introducerea tertului in proces prin incheierea interlocutorie. In acest caz, nu se pune problema discutarii admisibilitatii in principiu a cererii de introducere fortata in cauza a altor persoane.
Reprezentarea partilor in judecata
Reprezentarea este de 3 feluri: legala, conventionala si judiciara.
Reprezentarea conventionala este atunci cand reprezentantul este ales de parte.
Reprezentarea conventionala a persoanelor fizice prin mandatar neavocat
Aceasta reprezentare se realizeaza prin procura.
Particularitati:
Imputernicirea trebuie sa fie ad litem, adica sa fie data pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata sau pentru reprezentarea in judecata.
Mandatarul cu procura generala poate sa reprezinta in judecata prin mandat numai daca cest drept i-a fost dat anume sub aspectul continutului. Mandatul se presupune dat pentru toate actele judecatii putand fi insa restrans doar la anumite acte.
Actele procesuale de dispozitie se fac numai in temeiul unei procuri speciale.
Sub aspectul formei, imputernicirea data unei persoane fizice care nu are calitatea de avocat se dovedeste prin inscris autentic.
In fata primei instantei si in apel, partile pot fi reprezentate de avocati sau de mandatar neavocat. Daca mandatul este dat unui neavocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra exceptiilor procesuale si asupra fondului decat prin avocat atat in etapa cercetarii procesului cat si in etapa dezbaterii.
In cazul in care mandatarul este sot sau ruda pana la gradul 4 inclusiv, acesta poate pune concluzii in fata oricarei instante fara sa fie asistanta de avocat, daca este licentiata in drept.
Mandatul inceteaza doar prin retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezenantul legal al incapabilului. Asadar, in cazul decesului mandantului sau punerii sub interdictie a acestuia mandatul dainuieste pana la momentele precizate, spre deosebire de mandatul de drept comun.
Renuntarea la mandat sau revocarea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la comuncare inafara de cazul in care a fost facuta in sedinta in prezenta partii.
Mandatarul care renunta la imputernicire este tinut sa instiinteze atat mandantul cat si instanta cu cel putin 15 zile inainte de termenul imediat urmator renuntarii.
Mandatarul nu poate renunta la mandat in cursul termenului de exercitare a cai de atac.
De citit: procurorul.