Crăciunul urban contemporan

Fața Crăciunului urban de secol XXI

Cea mai memorabilă sărbătoare din imaginarul social și din imaginarul festiv (a se nota: nu religios) este cea a Crăciunului. Cu toate că Paștile ocupă un loc imperativ în sfera creștinismului, simbolistica lor fiind oglinda și stânca pe care se sprijină întreaga ideologie creștină, omul din toate timpurile și-a ancorat bucuria și definiția adevăratei săbători în „persoana” Crăciunului. Dacă Paștile comemorează patimile fiului de dumnezeu ce se jertfește pentru omenire din iubire, sărbătoarea fiind infuzată de un sentiment de reverență, de smerenie, de închinare dar și de recunoștință pentru salvarea - acum posibilă – a sufletului, Crăciunul aduce o expozie de bucurie, una pură și totală, ca cea experimentată la nașterea unui copil, ceea ce, în esență, se și întâmplă, dar la o scară mult mai mare, la cea a unei teogonii telurice. Crăciunul este sărbătoarea prin definiție. Însă ce se dorește a se urmări în acest eseu este faptul că sărbătoarea iernatică și-a pierdut din strălucirea și candoarea mistică respirată de societățile vetuste, denaturându-se și devenind un simplu prilej de distracție și supraconsum, în special în mediul urban. Desigur, raportarea se face la majoritate, neîndoielnic fiind faptul că enclave sociale sau indivizi încă valorizează sărbătoarea, fie pentru natura ei cristică, fie pentru ritualurile străbune. Așadar, „ce altceva este Crăciunul, dacă nu un munte de cadouri destinate să-i facă pe copii fericiți? […] Ceea ce contează nu e atât fenomenul aniversat, cât divertismentul al cărui pretext este, nu atât evocarea trecutului, cât

hedonizarea

prezentului.

Pretutindeni,

sărbătorile

sunt

dominate

de

logica

divertismentului, a spectacolului și a consumului: sărbătoarea tradițională sau memorială a fost înlocuită de sărbătoarea consumeristă sau frivolă axată pe prezent.”1. Omul contemporan suferă de impotență festivă2 în contrast cu omul vechi, care se definește prin capacitate festivă3. Dacă al doilea era credincios și devotat ritualurilor, fiind interesat și mulțumit de povestea de la baza sărbătorii, căutându-i valențele și supunându-se unor precepte, pe cel necredincios (contemporanul secolului al XXI-lea fiind, în cea mai mare parte, ateu) nu îl interesează, nu vrea să știe sau nici măcar să dea o semnificație sărbătorii, el fiind interesat doar de transformarea prezentului în timp ludic și recreativ. Trist este că atitudinea aceasta a devenit un efect de masă, iar dacă la început a fost unul inconștientizat și 1

Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, Editura Polirom, Iași, 2007, tradusă de Mihai Ungurean, p.221. 2 Băncilă, Vasile, Duhul sărbătorii, Editura Anastasia, București, 1996, ediție îngrijită de Ileana Băncilă, p. 81. 3 Ibidem. 1

involuntar, acum este unul general acceptat și îmbrățișat. Omul modern și urban se plasează egoist într-o izolare metafizică și morală, el refuzând orice dimensiune ce ar sta înafara ceremonialului confirmativ, acela de a confirma ce există, nebazându-se pe prezența unei divinități. Omul modern alege fie să celebreze un (pseudo-)mit precum cel al lui Moș Crăciun, fie să trăiască clipa (chiar dacă ateii anulează semnificațiile sărbătorii Crăciunului tradițional, ei totuși sărbătoresc – altfel și altceva, dar totuși o fac). El se vrea parte dintr-un rit de rebeliune, însă tot ia parte la viața și mișcările societății. Deși crede că(-și) înțelege viața, totuși el își pune piedici prin refuzul de a lua parte la cunoașterea transcendentală. „Omul modern e făcut din atâtea aluviuni diverse, încât e plin de contradicții și adesea nu mai știe ce îl reprezintă pe el sau nu.”4. Secolul XXI este secolul diviziei “live life to the fullest”, omul contemporan fiind tentat să acceseze doar ceea ce vede, ceea ce îi este la îndemână și să își găsească maximul de plăcere în acel lucru. Astfel, Crăciunul devine o perioadă prelungită considerabil, sărbătoarea începând cu o lună înainte de 25 decembrie, aspect ce izbește privirea în toate mediile socialului: magazine, case, străzi, orașe, internet, servicii pentru clienți. Manifestul festiv este oglinda dorinței omului de a se elibera de „răul existenței” dar și de a suge toată seva unei perioade sociale explozive, unică în an. Orice acțiune a individului este spre satisfacerea proprie, nu spre îndeplinirea tradiției și abandonarea în farmecul și ciclicitatea ei. Omul modern și-a schimbat ritualurile – ele nu mai au ca motor misticul și o entitate superioară, ci sinele și oscilațiile societății-matcă. Crăciunul este momentul culminant al acestui „voyeurism continuu al grupului asupra lui însuși: căci, în fiecare moment, el trebuie să știe ceea ce vrea, să știe ceea ce gândește, să se vadă pe ecranul video prin cifre, să-și descifreze curbele de temperatură, într-un fel de nebunie ipohondră – socialul este obsedat de sine însuși, el devine propriul său viciu, propria sa perversiune. Suprainformat, el devine obez de sine însuși.”5. Cu toate acestea, Crăciunul tot este un timp al celebrării, al sărbătorii, al bucuriei (chiar dacă doar de moment). Bucuria Crăciunului contemporan este, de regulă, de două tipuri: fie una artificială, generată de evenimente sau factori citadini, precum cumpărături, satisfacerea (sau suprasaturarea) apetitului, petreceri, etalarea statutului social sau a inițiativelor caritabile, fie una spirituală, declanșată de (fără a face trimitere la aspectul mistico-religios, încă existent și prețios, dar rar, la care nu aderă societatea atât cât ar trebui) întruniri familiale, mese și activități cu cei dragi, aventurarea neafișată în activități de

4 5

Idem, p.77. Baudrillard, Jean, Strategiile fatale, Editura Polirom, Iași, 1996, traducere de Felicia Sicoe, p. 101. 2

întrajutorare, stare de recunoștință. Deși asistăm la declinul concreteții Crăciunului tradițional, îmbibat de simboluri și semnificații mistice, și la declinul principiului sărbătorii în general, logica temporală dominantă și sensul social al sărbătorii nu s-au pierdut. De Crăciun, lumea se trezește la viață ca după o lungă și extenuantă hibernare, inspirând adânc în plămânii ei aerul festiv, veselia, strălucirea și facilitățile din toate sferele societății garantate în preajma Sărbătorilor. Brusc și simultan, individul începe întâi nu a se bucura, ci a se îngrijora și îngriji. Goana după cadouri, discount-uri, curățenii generale, vizite, cumpărături, mese de Crăciun obosesc spiritul sărbătorii, atât cât mai subzista. Însă total nu. Sărbătoarea, în general, are rolul curativ de a pune un balsam pe rutina viețuirii și de a sălta aportul omului la viață. Sărbătoarea fertilizează spiritul și-l conduce - chiar dacă pe intervale scurte – spre detașare de banal, spre meditație (fie ea și scurtă), spre acte deosebite și spre rezoluții. Festivul aduce sens și fericire, el fiind indispensabil din viața omului. Mai devreme sau mai târziu, de Crăciun sau de Paști, „spiritul respiră prin sărbători”6. În spațiul urban contemporan, Crăciunul este prilej de sărbătoare, nu de rememorare sau comemorare. Ea este unica bucurie într-un cronotop gri, betonat, standardizat, presetat, închistat și implacabil. Festivul sărbătorii nu mai e doar ceva simbolic ci, cu efort, este (re)construirea belșugului (original). Crăciunul e sărbătorit alături de, nu de unul singur. Crăciunul zilelor noastre e definit prin comfort, căldură, familie, copii, cadouri, generozitate, obiceiuri copilărești și mese îmbleșugate. Atmosfera generală este de prietenie, sinceră sau oportunistă. „Ideea de sărbătoare este o idee de organizare totală a existenței”7 întrucât aduce echilibru și ameliorare spiritului. Din departe în aproape, sărbătoarea Crăciunului și-a răsfirat degetele cameleonice în toate sferele umanității, bifând diverse și complexe manifestări în fiecare dintre ele, infiltrându-se la nivel de populație, oraș, societate, și încheind cu familia/rubedeniile și individul - ceea ce a dus la nașterea unor simboluri, unor tendințe și unor noi ritualuri. Prima trăsătură voit definitorie a Crăciunului este cadoul. Această abundență a cadourilor apare la mijocul secolului al XX-lea, în America, atât continentul cât și cadoul fiind simbolul reușitei. De la un benevol și atent act de afecțiune s-a ajuns la un întreg cult al cadoului, el generând un boom al economiei din jurul sărbătorilor de iarnă și o agitație neegalată în restul anului. Cu toate că este indubitabilă motivația oferirii de cadouri - aceea de prețuire pentru celălalt -, această goană după cumpărături a dat naștere unor fenomene și unor 6 7

Băncilă, Vasile, op.cit., p. 58. Idem, p. 67. 3

mentalități deformate, la o scară mai largă sau mai mică, conștientizate sau nu. Obiceiul darului provine din mularea gestului magilor din Răsărit ce au venit și s-au închinat Pruncului Isus, aducându-i daruri, pe societatea erei noastre. Astfel s-a creat o întreagă dimensiune în care copiii și, implicit, cadourile ocupă un loc primordial în sărbătoarea Crăciunului, eventuala logică fiind următoarea: Crăciunul sărbătorește nașterea Domnului Isus, Copilul Isus primește daruri, așadar copiii, cu precădere, vor primi daruri. Deosebirea este că, deși este vorba tot de cadouri, semnificațiile sunt altele, sau cel puțin nu atât de adânci precum cele prezente în cazul „primelor” daruri. Cadoul este confirmarea și consolidarea relației, al comunicării și facilitează coeziunea. Cadoul este un semn tangibil al reușitei, al ascensiunii și al integrării sociale. Un cadou, cu cât este mai scump și mai strălucitor, cu atât reflectă mai bine atașamentul față de acea persoană. În alte cuvinte, cadoul este obligația sociabilității. Cel puțin a celei eronat și trist înțelese. Mai mult, lumea mondenă caută să fie văzută făcând cadouri, actele de caritate fiind mediatizate și, astfel, vulgarizate. Antreprenorii au profitat de acest fenomen crescând și au adus conceptul de sale, discount și promoții, pentru a încuraja cumpărăturile. „Prin intermediul publicității, prin animație și prin decorațiunile atrăgătoare, marile magazine au antrenat un proces de „democratizare a dorinței”. Transformând spațiul destinat vânzării într-un palat de vis, ele au revoluționat raporturile cu consumul.”8. Secolul XXI este cel al supremației obiectului, fie el în scopul dăruirii ori pentru satisfacerea proprie, și al dimensiunii lui seducătoare. Tot acest fenomen din jurul Crăciunului a fost recunoscut drept hiperconsumerism, definindu-se prin întregul parcurs de la consum nutritiv, la cel ostentativ, la cel experențial9. Hiperconsumerismul Crăciunului este oglindit în aproape tot ceea ce definește ritualurile individului în preajma/timpul acestei sărbători: masa, vizita, dăruirea, împodobirea, celebrarea, cumpărăturile. Plăcerea de a consuma și de a străluci este rădăcina acestui fenomen. Cu toate acestea, realitatea este că doar în jurul acestei sărbători există o îmblânzire a condițiilor de trai, ceea ce determină omul să profite de ceea ce are acum, dar nu mai târziu: zile libere, proximitatea celor dragi, reduceri și promoții, cadouri și șanse de câștig, într-un cuvânt, Celebrarea. Masa este cu atât mai prețuită cu cât un timp îndelungat anumite alimente - cele mai apetisante și hrănitoare – au fost alungate din meniul zilnic, postind. Mai mult, interesant este cum (aparent sau evident) lumea devine mai bună și mai solidară de Crăciun, dăruind și sprijinind cu precădere în acest timp al anului. Datorită acestora, sărbătoarea este

8 9

Lipovetsky, Gilles, op.cit., p. 24. Idem, p. 32. 4

existență raționalizată, iar momentele prilejuite de ea sunt subiect de rememorare și de fericire. Orașul, topos al omului urban, reflectă fidel suflul festiv al societății. Străzile, clădirile, centrele de cumpărături, vegetația, toate se alătură prin strălucire și explozie de culoare omului. Primarii rezervă sume notabile de bani pentru decorarea orașului și pentru activitățile ce au loc cu ocazia Crăciunului. Se amenajează puncte de atracție sau de distracție pentru tot omul, se organizează concerte și competiții ce au ca scop mai mult câștigarea unui premiu decât câștigarea unei experiențe spirituale de neuitat. Este nevoie de un întreg aparat sărbătoresc al seducției: decorațiuni, artificii, cadouri, promoții, reduceri, reclame, gratuități. Orașul face uz de senzații, prin care individul receptează realitatea - văz, auz, miros, gust -, accentuându-le. Mall-ul poate deveni un adevărat oraș, odată ce, cu ocazia Crăciunului, satisface toate nevoile individului, cuprinzând, precum un mozaic, și teatrul, și cinematograful, și restaurantul, și hypermarketul, și grădinița, și magazinul, și spălătoria, și multe altele. Mai mult, în preajma sărbătorii, se face un notabil exces de kitsch, promovând orice, oricum, oriunde, pentru simplul fapt ca... e Crăciun. Inima orașului pulsează odată cu societatea, chiar dacă o face din pur interes economic. În toată această anarhie a spiritului sărbătoresc, răsare un personaj, singurul candid, singurul copleșit de minunea ce o vede în sărbătoare, singurul „petrecăreț” adevărat – copilul. Copilul este acela care nu se lovește de fațada Crăciunului ci îi înțelege semnificația, fie ea și una imaginară și paradoxală, căci fie că interpretarea lui este validă sau nu, el tot experiementează Crăciunului cu un nesaț și o bucurie unică. El nu este constrâns în a juca un rol, așa cum o fac adulții, care nu cred în persoana lui Moș Crăciun dar îi legitimează existența prin invocarea mitului și obiceiului generat de el. Copilul nu vede în sărbătoresc un ritual, cât vede o minune. El are conștiința sărbătorii. Desigur, odată cu creșterea, se produce acea pervertire a sufletului, făcându-l atent la mecanismul conduitei sociale și familiale, ceea ce îl determină să devină parte integrantă a lumii din care face parte și care îl va înghiți, mai devreme sau mai târziu, în ciclicitatea și fatalitatea ei. Crăciunul modern contemporan nu mai este ceea ce a fost, însă fața lui, deși tragică, este una multivalentă și deschisă interpretărilor. Omul a construit un întreg aparat ideologic în jurul Crăciunului, ridicând profanul mai presus de sacru, ucigând astfel potența transcendentală a sărbătorii. În societatea prezentă triumfă sărbătoarea autosuficientă, concentrată doar pe prezent, cu un grad al semnificației zero, și hrănită doar de pasiunea 5

pentru distracție și consum. Tot acest epicureism duce inevitabil la o eventuală secătuire a oricărei surse de viață a spiritului. Astfel, Crăciunul nu este mai mult decât scena sa și ocazia celebrării propriei persoane, iar nu a Sărbătoritului, al Fiului de Dumnezeu. În fond, „omul modern și-a fost prea mult timp spectacol și spectator. Oriunde s-a întors, s-a văzut pe sine, și-a văzut masca sa”10.

BIBLIOGRAFIE: 

Assouly, Olivier, Bucatele divine, Editura Echinox, Cluj, 2008, traducere de Tudor Ionescu.



Baudrillard, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, Editura Comunicate.ro, București, 2005, traducere de Alexandru Matei, prefață de Ciprian Mihali.



Baudrillard, Jean, Strategiile fatale, Editura Polirom, Iași, 1996, traducere de Felicia Sicoe.



Băncilă, Vasile, Duhul sărbătorii, Editura Anastasia, București, 1996, ediție îngrijită de Ileana Băncilă.



Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, Editura Polirom, Iași, 2007, tradusă de Mihai Ungurean.

10

Băncilă, Vasile, op.cit., p.83. 6